Antrenorul lui Benny Adegbuyi priveşte cu încredere confruntarea de sâmbătă seara: „Este foarte motivat să scrie istorie pentru România”

  • Alin Bălaşa, antrenorul lui Benny Adegbuyi, care se întâlneşte, sâmbătă, în confruntarea anului în kickboxingul mondial cu Badr Hari, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sportivul român se simte motivat să învingă şi să scrie istorie pentru România.
1445 afișări
Imaginea articolului Antrenorul lui Benny Adegbuyi priveşte cu încredere confruntarea de sâmbătă seara: „Este foarte motivat să scrie istorie pentru România”

FOTO: Instagram @adegbuyibenny

„Acum important este că se simte cum nu s-a simţit niciodată, din punct de vedere al pregătirii şi este foarte motivat să-l bată pe marocan şi să scrie istorie pentru România”, a declarat, sâmbătă seara, pentru MEDIAFAX, Alin Bălaşa, antrenorul personal al lui Benny Adegbuyi.

Confruntarea anului în kickboxingul mondial are loc sâmbătă seara între marocanul Badr Hari şi românul Benny Adegbuyi, în cadrul Galei Glory 76.

Cei doi se înfruntă la grei pentru poziţia de challanger la titlul mondial.

Benny Adegbuyi se află în faţa celui mai important meci din Istoria kickboxingului românesc.

„Am început colaborarea cu Beny încă din anul 2017, deoarece el voia să înceapă şi boxul profesionist. I-am făcut un meci la Baia Mare, acolo unde ne-am şi cunoscut. Ca antrenor i-am văzut imediat talentul şi aşa am început lucrul împreună cu el”, a povestit antrenorul.

Bălaşa consideră că Benny Adegbuyi se află acum în faţa celui mai important meci din Istoria kickboxingului românesc.

„Am decis să stăm în Olanda toată perioada de pregătire, deoarece l-a avut coleg de antrenament pe Rico Verhoeven, actualul campion mondial al greilor, cel care l-a şi bătut de două ori pe Badr Hari. A fost un cantonament foarte greu din toate punctele de vedere şi pentru el şi pentru mine. Am stat amândoi departe de familie, cu antrenamente foarte grele”, a mai spus antrenorul român.

Românul se pregăteşte de mai multe săptămâni în Olanda la clubul SuperPro, condus de Dennis Krauweel, care este şi antrenorul său, dar şi al campionului mondial Rico Verhoeven.

Benny s-a antrenat în tot acest timp avându-l ca sparring partner chiar pe Verhoeven, cei doi fiind buni prieteni.

Alături de Benny Adegbuyi în Olanda se află şi antrenorul român Alin Bălaşa, cooptat pentru pregătirea acestui meci de SuperPro, sibianul fiind foarte apreciat pentru felul în care pregăteşte sportivii, în special pe partea de antrenamente de box.

Bălaşa este partener al celor de la SuperPro de 10 ani, fiind reprezentantul acestora în România. Colaborarea sa cu Benny a început în urmă cu trei ani ca antrenor de box, la clubul AyoGym Baia Mare, unde Benny este legitimat ca boxer profesionist, el chiar având câteva meciuri şi în acest sport.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici