Anunţul transferului lui Mbappe la Real Madrid va fi făcut după finala Ligii Campionilor

Câştigătorul Cupei Mondiale, starul francez Kylian Mbappe, ar fi acceptat termenii unei înţelegeri cu Real Madrid, conform publicaţiei GOAL, iar transferul acestuia de la Paris Saint-Germain va fi anunţat după finala Ligii Campionilor.

311 afișări
Imaginea articolului Anunţul transferului lui Mbappe la Real Madrid va fi făcut după finala Ligii Campionilor

Anunţul transferului lui Mbappe la Real Madrid va fi făcut după finala Ligii Campionilor

Mbappe mai are doar o lună de executat din actualul său contract cu PSG, care a încercat cu disperare să îi prelungeacă înţelegerea. Francezul este gata să îşi lege destinul de Blancos, după ce contractul său la Parc des Princes expiră în iunie

Câştigătorul Cupei Mondiale a insistat că va aştepta până la finalul sezonului, înainte de a lua o decizie finală cu privire la viitorul său, dar Goal crede că madrilenii sunt acum sigur că îşi vor asigura serviciile sale printr-un transfer gratuit.

GOAL susţine că a aflat că Real Madrid a ajuns la un acord cu Mbappe, după patru luni de negocieri, iar acum mai sunt doar câteva mici detalii de finalizat, înainte de a putea fi anunţată o tranzacţie.

Blancos aşteaptă, de asemenea, ca francezul să confirme plecarea sa de la PSG, ceea ce ar putea face imediat după ultimul lor meci din campania 2021-22 împotriva lui Metz, pe 21 mai.

Mbappe a visat întotdeauna să joace pe Santiago Bernabeu, iar conducătorii lui Real Madrid au fost încrezători în aducerea lui încă de la tentativa eşuată vara trecută. Oficialii PSG sunt acum aproape resemnaţi de faptul că francezul va accepta o nouă provocare în această vară.

Când va anunţa Real Madrid transferul lui Mbappe?

Chiar dacă Mbappe îşi anunţă plecarea de la PSG în zilele următoare, Madrid nu intenţionează să facă public transferul său pe Bernabeu decât după finala Ligii Campionilor.

Giganţii spanioli vor avea ca obiectiv a 14-a lor cupă europeană atunci când vor înfrunta Liverpool pe Stade de France, pe 28 mai, şi îşi doresc ca nicio tranzacţie din afara terenului să distragă atenţia de la pregătirile lui Carlo Ancelotti.

Sosirea lui Mbappe la Madrid va fi probabil confirmată la începutul lunii iunie, iar, conform GOAL, prezentarea sa oficială pe Bernabeu va fi amânată până după ce se va întoarce de la meciul internaţional cu Franţa, pe 13 iunie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
mbappe,
real madrid,
psg

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici