Au revenit vedetele, dar fără efect! FCSB, doar egal cu Botoşani

  • FCSB a făcut egal cu Botoşani, scor 1-1
  • Dennis Man şi Florinel Coman au fost titulari
  • FCSB rămâne fără victorie în Liga 1 de la reluarea sezonului
842 afișări
Imaginea articolului Au revenit vedetele, dar fără efect! FCSB, doar egal cu Botoşani

Au revenit vedetele, dar fără efect! FCSB, doar egal cu Botoşani

FCSB şi-a trimis cei mai buni jucători pe teren în meciul cu FC Botoşani. N-a contat însă! Revenit după o accidentare, Florinel Coman a deschis scorul, în minutul 13. FCSB a rămas în 10 oameni, după ce Iulian Cristea a luat direct cartonaşul roşu. Cei de la Botoşani au profitat şi a egalat prin Ţigănaşu. Până la pauză, şi moldovenii au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Enriko Papa. 

În repriza a doua, FCSB a mai avut câteva ocazii mari. Meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, iar echipa lui Bogdan Vintilă a rămas fără victorie în campionat, după reluarea sezonului. Singurul succes a fost cel din Cupă, cu Dinamo, când FCSB a folosit mai mulţi jucători fără experienţă. Pentru roş-albaştrii urmează miercuri returul cu marea rivală. 
 
"Am pierdut puncte prea uşor. Nu înţelegem ce se întâmplă. Mereu începem meciurile bine, apoi nu reuşim să ţinem ritmul. Din păcate, nu găsim explicaţii. Trecem printr-o perioadă foarte proastă. Ne-a mai rămas Cupa şi sperăm să facem mai multe acolo", a spus Dennis Man, după egalul cu Botoşani. 
 
"Dacă jucam în 11, altfel ne dozam efortul şi cred că puteam câştiga acest meci. Ne mai gândim doar la Cupă în acest moment", a spus şi Florinel Coman. 
 
CLASAMENT PLAYOFF LIGA 1
 
1. Universitatea Craiova - 38 puncte
2. CFR Cluj - 36 puncte
3. FCSB - 28 puncte
4. Astra Giurgiu - 28 puncte
5. FC Botoşani - 28 puncte
6. Gaz Metan Mediaş - 25 puncte
 
* Astra şi CFR Cluj au un meci mai puţin. Cele două echipe se întâlnesc duminică, de la ora 20:00 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici