Australian Open| Mihaela Buzărnescu, eliminată de Wozniacki. Românca a primit aplauze calde din partea tribunei / Copil, învins de Gilles Simon

Aplauze pentru tot! Aventura Mihaelei Buzărnescu la Australian Open s-a încheiat în primul tur. Românca a primit aplauze calde din partea tribunei, după un meci în care a avut puţine şanse în faţa danezei Wozniacki.

1206 afișări
Imaginea articolului Australian Open| Mihaela Buzărnescu, eliminată de Wozniacki. Românca a primit aplauze calde din partea tribunei / Copil, învins de Gilles Simon

Mihaela Buzărnescu, eliminată de Wozniacki la Australian Open. Românca a primit aplauze calde din partea tribunei

"Caro" s-a impus cu 6-2, 6-3 şi se anunţă o candidată la trofeu.
 
Şi Marius Copil, numărul 92 mondial, a fost eliminat în primul tur al turneului de la Australian Open dotat cu premii în valoare de 25.096.000 de dolari.
 
Copil a pierdut, cu scorul de 7-5, 6-4, 6-3, în faţa francezului Gilles Simon, locul 57 ATP. Partida a durat două ore şi trei minute.

De-a lungul întâlnirii, Copil a servit 12 aşi, a comis două duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 67% cu prima minge şi 51% cu cea de-a doua. Românul a reuşit două break-uri, dar şi-a cedat serviciul de cinci ori.

În turul doi, Gilles Simon îl va întâlni pe spaniolul Pablo Carreno-Busta, cap de serie numărul zece şi locul 11 ATP, care a trecut în prima rundă de australianul Jason Kubler, locul 243 ATP, beneficiar al unui wild card.

Marius Copil va primi 39.118 dolari şi zece puncte în ierarhia de simplu, pentru participarea în primul tur la Australian Open.

Australian Open 2018 a început cu două partide care au avut românce pe teren: Irina Begu a reuşit o revenire fantastică împotriva Ekaterinei Makarova (cap de serie 31).
 
Monica Niculescu a pierdut în primul tur, în faţa nemţoaicei Mona Barthel.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici