Becali: Mutu rămâne la Fiorentina dacă este suspendat 6 luni

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, joi, pentru Lady Radio, că atacantul Adrian Mutu va rămâne la Fiorentina dacă va primi o suspendare de aproximativ şase luni, precizând totodată că românul va fi amendat de gruparea toscană după ce a fost depistat pozitiv, informează violanews.com.

Becali: Mutu rămâne la Fiorentina dacă este suspendat şase luni, altfel nu ştiu ce se va întâmpla (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Va plăti o amendă Fiorentinei, care, poate cu prezenţa lui în teren, ar fi fost în sferturile Ligii Campionilor sau mai sus în campionat. Fiorentina se va comporta în cel mai bun mod cu Adrian. Dacă suspendarea va fi de circa şase luni, el va rămâne la Florenţa, în caz contrar nu ştiu ce se va întâmpla", a declarat Becali.

Procuratura antidoping a Comitetului Olimpic Italian (CONI) a dispus, miercuri, trimiterea cazului jucătorului echipei Fiorentina, Adrian Mutu, depistat pozitiv cu sibutramină, către Tribunalul Naţional Antidoping, cu propunere de suspendare pe o perioadă de un an.

Procurorul antidoping din cadrul CONI, Ettore Torri, a considerat că Mutu se află la prima abatere şi a cerut suspendarea jucătorului pentru o perioadă de un an, conform articolului 10.4 din codul WADA, care prevede circumstanţe atenuante şi posibilitatea reducerii suspendării dictate în cazul unui sportiv depistat pozitiv, dacă acesta poate dovedi cum a intrat produsul respectiv în organismul său şi că prin consumarea acelei substanţe nu s-a intenţionat creşterea performanţelor sportive.

Adrian Mutu ar fi riscat o suspendare de până la patru ani, dacă se considera că este recidivist.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
MUTU ,
BECALI ,
dopaj ,
sibutramina ,
mutu suspendare
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa