Becali: O să vorbesc cu toţi conducătorii din Liga I să aducem arbitri străini

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică, la finalul partidei cu Unirea Urziceni, pierdută de echipa antrenată de Cristiano Begodi, scor 0-1, că va discuta cu toţi conducătorii cluburilor din Liga I pentru a solicita arbitri străini la meciurile din primul eşalon.

Becali: O să vorbesc cu toţi conducătorii din Liga I să aducem arbitri străini (Imagine: Mediafax Foto)

"Acum îmi dau eu seama cum a luat Unirea Urziceni campionatul. MM (n.r. - managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica) iese de pe bancă şi ţipă, pune presiune. De'aia l-a luat Bucşaru pe MM la Urziceni. M-am prins eu de vrăjeala lor. Acum o să vorbesc cu toţi conducătorii să aducem arbitri străini", a afirmat finanţatorul FC Steaua.

"Plătesc, n-am nevoie de arbitri români. E o strategie a lor (n.r. - Mihai Stoica şi antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu), pe care o fac demult. Ei au fost favorizaţi mereu, şi cu arbitri străini, când le-a anulat golul lui Dinamo, dar nu e treaba mea. Iese MM ţipă, iese Petrescu ţipă, îşi pun mâinile în cap şi-l dau afară pe Kapetanos", a spus Becali, la Gsp Tv.

Gigi Becali a spus că Sebastian Colţescu este un arbitru bun, dar e labil psihic.

"Am avut încredere în Colţescu. El e arbitrul bun, dar e labil psihic. Nu e bărbat. Nu poate Mircea Sandu şi nici CCA să ne conducă pe noi. Să vină arbitri străini şi cu asta basta. Nu se poate să vină MM, să ceară galben, şi tu să dai galben", a precizat finanţatorul Stelei.

Formaţia Steaua a suferit, duminică, primul eşec sub conducerea tehnică a antrenorului Cristiano Bergodi, după ce a pierdut derbiul etapei a III-a a Ligii I, în faţa echipei Unirea Urziceni, scor 0-1, ultima partidă înaintea manşei tur cu irlandezii de la Saint Patrick's Athletic, din play-off-ul Ligii Europa.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
FOTBAL ,
BECALI ,
DECLARAŢII ,
Unirea Urziceni ,
derbiul cu Steaua ,
Liga I ,
liga europa
COMENTARII
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa