Bjelanovici: Inter este favorită, dar suntem fericiţi că vom întâlni o echipă mare

Atacantul croat al echipei CFR Cluj, Sasa Bjelanovici, a precizat, joi, după tragerea la sorţi a 16-imilor de finală ale Ligii Europa, că Internazionale Milano pleacă cu prima şansă, dar a precizat că el şi coechipierii săi sunt fericiţi că vor întâlni o formaţie mare.

99 afișări
Imaginea articolului Bjelanovici: Inter este favorită, dar suntem fericiţi că vom întâlni o echipă mare

Bjelanovici: Inter este favorită, dar suntem fericiţi că vom întâlni o echipă mare (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Pentru noi este bine, vom întâlni o echipă mare. Inter cu siguranţă pleacă favorită, este o echipă puternică, iar campionatul nostru este întrerupt. Noi vom începe pregătire la mijlocul lunii ianuarie şi va fi greu să intrăm în ritm. Cunosc foarte bine Interul şi cred că nu mai au forţa de acum doi ani. Este o echipă împotriva căreia se poate juca. Noi suntem o formaţie cu mulţi străini, o echipă compactă şi cu un antrenor care munceşte foarte mult. Avem o lună să pregătim meciurile, iar pentru CFR Cluj este importantă această competiţie", a spus Bjelanovici pentru pentru tuttomercatoweb.com. Croatul a evuloat în Italia la Como, Chievo, Perugia, Genoa, Lecce, Ascoli, Torino, Vicenza, Atalanta şi Verona.

Atacantul l-a lăudat pe antrenorul său de la CFR, Paulo Sergio: "Mă simt foarte bine la Cluj. Am pornit slab în campionat, dar începem să recuperăm. Suntem în semifinalele Cupei României şi în cursă în Liga Europa. Eu mă gândesc mai întâi la echipă şi abia apoi la mine. Antrenorul Paulo Sergio a venit cu un stil nou, ne-a dat multă încredere şi este meritul său că ne-am revenit în campionat".

Campioana României, CFR Cluj, va întâlni echipa italiană Internazionale Milano, la care evoluează Cristian Chivu, în 16-imile de finală ale Ligii Europa, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi ce a avut loc, joi, la Nyon.

CFR Cluj va juca meciul tur în deplasare, la 14 februarie, returul urmând să aibă loc în România, la 21 februarie.

Dacă va trece de 16-imile Ligii Europa, CFR Cluj va întâlni în optimi învingătoarea dublei manşe Tottenham Hotspur (Anglia) - Olympique Lyon (Franţa). Turul optimilor este programat la 7 martie, iar returul la 14 martie.

Internazionale Milano a eliminat echipa FC Vaslui în play-off-ul Ligii Europa. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici