Bute l-a învins pe Andrade şi şi-a păstrat titlul la categoria supermijlocie

Pugilistul român Lucian Bute şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins pe mexicanul Librado Andrade, într-un meci disputat, sâmbătă dimineaţă, la Montreal.

Bute l-a învins pe Andrade şi şi-a păstrat titlul la categoria supermijlocie (Imagine: Mediafax Foto)

Bute s-a impus la puncte, după un meci de 12 reprize, după ce în runda a zecea l-a trimis la podea pe Andrade, care a fost numărat de arbitru. În ultimele secunde ale meciului, Bute a căzut la podea şi a fost numărat de arbitru, însă a fost "salvat" de gongul final.

Decizia celor trei arbitri-judecători a fost în unanimitate în favoarea lui Bute: 117-109, 115-111, 115-110. În urma acestui meci, Lucian Bute, care evoluează pentru clubul canadian Interbox, a rămas neînvins în 23 de meciuri, în timp ce Andrade a înregistrat a doua înfrângere în 29 de partide.

La gala de la Montreal au fost prezenţi peste 16.000 de spectatori.

În meciul cu Andrade (27 victorii, o remiză, nicio înfrângere), Bute (22-0-0, 18 KO) şi-a pus pentru a doua oară în joc centura mondială cucerită în 20 octombrie 2007, la Montreal, după ce l-a învins prin KO în repriza a 11-a, pe columbianul Alejandro Berrio.

Bute şi-a apărat pentru prima oară cu succes centura mondială în 1 martie 2008, după ce l-a învins, prin KO tehnic în repriza a zecea, pe americanul William Joppy.

"A fost foarte greu, un adversar foarte puternic. Mă bucur că am rămas campion mondial. A fost cel mai greu meci din cariera mea. Mulţumesc publicului că a fost alături de mine. Mulţumesc lui Dumnezeu că am rămas campion mondial", a declarat Bute la Radio România Actualităţi.

Lucian Bute, în vârstă de 29 de ani, este al treilea pugilist român campion mondial la box profesionist, după Mihai Leu şi Leonard Doroftei. Leu a devenit campion mondial, versiunea WBO, după ce l-a învins, în 22 februarie în 1997, pe panamezul Santiago Samaniego, în timp ce Doroftei a cucerit, în 5 ianuarie 2002, titlul de campion mondial a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi.



comentează şi tu Momentan sunt 17 comentarii
Taguri:
BOX ,
BUTE ,
TITLU ,
IBF
COMENTARII
  • DR.AVOCAT. JEAN BARRE 29 nov 2009

    Bute , este un baiat-om cu bun simnt si modest , este un mare sportiv , dar nu este un las ca mosu DORIN care cind a ajuns campion gura - gura aceia ca ca ta nu-i mai tacea si in partidul P.S.D. sosea si membru lui iliescu-nastase se facea , rusine lui mosu care mereu credea ca numai el poate fi campion…

  • Stelian 26 oct 2008

    felicitari din toata inima pentru lucian bute.ai dat dovada de multa daruire, inteligeta si putere de sacrificiu;esti un super exemplu de invingator. suntem mandri de tine. daca-ti vei pastra sufletul curat si nazuintele inalte ,crad ca viitorul va fi darnic cu tine.

  • danut c. 26 oct 2008

    Bravo Lucian ,victoria ta ne-a facut inca o data sa ne mandrim ca suntem romani.
    Felicitari si insanatosire grabnica .

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa