Camelia Potec a obţinut un nou mandat în fruntea nataţiei româneşti

Camelia Potec a obţinut un nou mandat de preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, în cadrul Adunării Generale de Alegeri. Campioana olimpică de la Atena 2004 a fost singurul candidat pentru funcţia numărul 1 în cadrul forului, şi a primit un mandat pentru următorii patru ani.

Share pe Facebook 139 afişări

Camelia Potec a obţinut un nou mandat în fruntea nataţiei româneşti

Din echipa de conducere a Cameliei Potec fac parte şi două nume noi, Diana Mocanu şi Răzvan Florea, alţi doi mari campioni ai României la nataţie, cu rezultate de excepţie la Jocurile Olimpice. Dacă Florea a rămas lângă sport în ultimii ani după retragere, în schimb, Diana Mocanu, dublă campioană olimpică la Sydney, revine în prim-planul nataţiei româneşti după o bună bucată de timp în care a fost mai retrasă.

”I-am propus să vină alături de nataţia românească, am ţinut foarte mult ca atât Diana, cât şi Răzvan, doi mari campioni, să fie alături de mine. Prezenţa lor în echipa de conducere este un plus pentru sportul pe care îl reprezentăm”, a declarat Camelia Potec pentru ProSport.

Marea provocare pentru Camelia Potec în noul mandat va fi prezenţa la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, acolo unde ar trebui să apară şi primele rezultate notabile ale muncii depuse în ultimii ani.

”Vor fi multe provocări în acest mandat, sunt ferm convinsă, dar eu nu pot să nu mă gândesc tot timpul la Tokyo. Absolut tot ce construim acum este pentru viitor, tot ce înseamnă bazine noi, tot ce înseamnă bazine care vor fi renovate, tot ce înseamnă programe pentru copii. Dar obiectivul nostru principal în momentul de faţă este următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice, iar de acolo din ce în ce mai sus.” a spus Potec

Deşi mai sunt aproape trei ani până la întrecerea supremă din Japonia, preşedintele FRNPM ştie către ce rezultate tinde încă de acum.

”La Rio 2016 nu puteam declara, deşi noi am sperat, că vrem o finală olimpică. Acolo am avut ca target trei sportivi calificaţi cu barem A. S-a şi întâmplat lucrul acesta şi chiar am avut acea finală olimpică a lui Robert Glinţă. Acum, clar nu putem stabili un număr de sportivi cu care să mergem la Tokyo, ci ne propunem o performanţă mai bună de locul 8. Suntem într-un fel obligaţi pentru că noi ne dorim progres şi rezultate din ce în ce mai bune.” a mai spus Camelia Potec

Deşi nu a participat la marile competiţii din acest an, Robert Glinţă pare motivat să meargă departe şi va fi cel mai probabil liderul generaţiei pentru Tokyo 2020.

”Se vede şi din rezultatele lui obţinute în Statele Unite. Robert a avut deja o competiţie acolo şi faptul că a bătut un campion olimpic şi un campionat mondial cred că-l motivează şi mai tare”, a susţinut Camelia Potec.

Campioana olimpică de la Atena îşi începe, aşadar, al doilea mandat în fruntea Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, deşi are numai 35 de ani. La momentul alegerii în 2013, Camelia Potec a fost cel mai tânăr preşedinte de federaţie din România. Ea este campioană olimpică în proba de 200 metri liber, performanşă realizată la Atena în 2004.
 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
NATAŢIE ,
CAMELIA POTEC ,
DIANA MOCANU
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
PLANUL SECRET care îl poate DĂRÂMA pe Iohannis. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ al preşedintelui. „Nu mă tem!”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide