Carmen Tocală realeasă preşedinte al FR Baschet

Carmen Tocală, singurul candidat la postul de preşedinte al Federaţiei Române de Baschet, a fost votată, luni, în unanimitate de către cei 127 de reprezentanţi ai structurilor sportive prezenţi la Adunarea Generală de alegeri.

Carmen Tocală realeasă preşedinte al FR Baschet (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Sunt onorată pentru încrederea pe care mi-au arătat-o oamenii din federaţie şi pot să mă mândresc cu faptul că federaţia de baschet este cea mai bogată, prin oamenii pe care îi avem alături de noi. Cred că ei aşteaptă de la mine şi performanţe, pentru că până acum am reuşit să aduc foarte mulţi practicanţi ai acestui sport. Deţinem chiar un record în această privinţă. Mă voi ocupa şi de echipele naţionale, iar ca obiective vom avea medalii şi participări la campioantele europene, mondiale şi la Olimpiadă. Printre proiectele mele pentru următorul mandat se numără o sală de 6.000 de locuri, o sală pentru copii, de 600 de locuri, şi 10.000 de terenuri în toată ţara, dintre care 600 sunt deja terminate", a declarat Tocală.

În cadrul aceleiaşi Adunări Generale, Florin Apostu a fost ales în unanimitate pentru postul de preşedinte al Comisiei de Apel a Federaţiei Române de Baschet.

Aurora Dragoş şi Anton Netolitzchi, aleşi vicepreşedinţi

Aurora Dragoş a primit 101 voturi, în vreme ce Anton Netolitzchi a fost votat de 73 de participanţi la Adunarea Generală. Cel de-al treilea candidat a fost Mircea Vulc.

Tot la Adunarea Generală de Alegeri a FR Baschet au fost votaţi şi membrii Biroului Federal.

Astfel, în cadrul BF - Juniori, au intrat Florin Nini (111 voturi), Cristian Achim (91 de voturi), Mircea Albu (85 de voturi) şi Florin Covaciu (58 de voturi), din cei şapte candidaţi.

La BF - Seniori, din cei zece candidaţi, cele patru locuri au fost ocupate de Petre Brănişteanu (91 de voturi), Gabriel Boriga (73 de voturi), Mircea Cristescu (69 de voturi) şi Şerban Şere (65 de voturi).

De asemenea, cei doi candidaţi pentru unul dintre cele două posturi în cadrul BF - Alte Structuri, Marius Marinescu şi Tiberiu Rist, au primit 117, respectiv 107 voturi.

 



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
BASCHET ,
BASCHET PREŞEDINTE ,
BASCHET ALEGERI ,
CARMEN TOCALĂ ,
COMENTARII
  • jiji 11 mai 2009

    carmen tocaläƒ = o jegoasa imputita care nu face nimik in baschetul romanesc, care e plin de aranjamente.... transmitetii lu' pasarea asta ca nu ajuta baschetul si sper sa ajunga dna-ul si pe la ea la usa :)

  • guest mediafax.ro 11 mai 2009

    Carmen Tocală, singurul candidat la postul de preşedinte al Federaţiei Române de Baschet, a fost votată, luni, în unanimitate de către cei 127 de reprezentanţi ai structurilor sportive prezenţi la Adunarea Generală de alegeri.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa