Cătălina Ponor: După 4 ani am reuşit primul rezultat satisfăcător. Mai este mult de muncă!

Gimnasta Cătălina Ponor, medaliată cu aur la World Challenge Cup, competiţie desfăşurată la Doha (Qatar), a postat un mesaj pe pagina sa personală de Facebook în care susţine că, după patru ani de aşteptare şi multă muncă, a reuşit primul rezultat satisfăcător.

5635 afișări
Imaginea articolului Cătălina Ponor: După 4 ani am reuşit primul rezultat satisfăcător. Mai este mult de muncă!

Cătălina Ponor: După 4 ani am reuşit primul rezultat satisfăcător. Mai este mult de muncă! (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Românca de 28 de ani a fost prima în calificările la bârnă şi a reuşit să urce pe prima treaptă a podiumului competiţiei din Qatar, fiind notată cu 14,650. Gimnasta a revenit la pregătiri în urmă cu un an, după trei ani de la retragere, dar în toamnă a suferit o intervenţie chirurgicală la tendonul lui Ahile, care a ţinut-o în afara pregătirilor câteva luni, interval în care a avut loc şi Campionatul Mondial de la Glasgow.

"În sfârşit, după patru ani, după o operaţie în care am tras cu greu şi la care încă mai resimt dureri, cu incertitudini dacă voi mai reuşi sau nu, după multă muncă şi ambiţie, am reuşit să fac primul concurs cu un rezultat satisfăcător. Zic satisfăcător, fiindcă mai este mult de muncă, iar de-abia de acum concursurile şi partea grea încep, dar mă duc înainte mai încrezătoare.

Vreau să mulţumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost şi sunt alături de mine şi m-au încurajat la fiecare pas. Sănătatea este singurul lucru de care atât eu cat şi fetele avem nevoie", a precizat Cătălina Ponor, cvintuplă medaliată olimpică.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici