Celtic Glasgow-CFR Cluj, scor 2-0, în grupa E din Europa League

CFR Cluj a pierdut meciul cu Celtic, disputat la Glasgow, joi seara, scor 0-2, în runda a doua a grupei E din Europa League.

295 afișări
Imaginea articolului Celtic Glasgow-CFR Cluj, scor 2-0, în grupa E din Europa League

Celtic Glasgow-CFR Cluj, scor 2-0, în grupa E din Europa League

În minutul 20, atacantul francez Edouard, în vârstă de 21 de ani, a fost găsit bine în careu de Bolingoli şi a trimis în poartă, pentru 1-0, după ce mingea i-a depăşit pe fundaşii centrali Boli şi Burcă.

În minutul 26, CFR Cluj a avut un gol anulat. În urma unei lovituri libere executate de Deac şi a unei centrări din partea lui Rondon, fundaşul Kevin Boli a trimis în poartă, însă reuşita acestuia a fost anulată pe motiv de ofsaid.

Elyounoussi a punctat pentru 2-0, în minutul 59. Norvegianul a primit la marginea careului de la Forrest şi a şutat în forţă. Balonul a fost deviat de Burcă, iar Arlauskis nu a putut evita golul.

Dan Petrescu a încercat să forţeze prin introducerea unor jucători ofensivi, precum Culio, Păun sau Golofca şi păstrare în teren a lui Deac şi Omrani, însă CFR Cluj nu a reuşit să deblocheze apărarea scoţienilor, iar partida s-a încheiat cu victoria lui Celtic, scor 2-0.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj a rămas cu trei puncte, obţinute în prima rundă, contra lui Lazio, scor 2-1. Echipa lui Dan Petrescu ocupă locul al doilea în grupa E din Europa League, fiind la egalitate cu Lazio, care a învins-o, joi, pe ultima clasată, Rennes, scor 2-1. După victoria de la Glasgow, Celtic a trecut pe primul loc, având patru puncte.

În următoarea rundă din grupa E, CFR Cluj va merge în Franţa, pentru duelul cu Rennes. De asemenea, Celtic va primi vizita lui Lazio. Meciurile vor avea loc joi, 24 octombrie, de la ora 22:00.

Echipele din meciul Celtic Glasgow - CFR Cluj:

Celtic Glasgow: Forster - Elhamed, Ajer, Jullien, Bolingoli - Brown, McGregor, Forrest (Hayes 86) - Christie (Ntcham 90), Elyounoussi, Edouard
Rezerve: Gordon, Bitton, Sinclair, Bauer, Rogic
Antrenor: Neil Lennon

CFR Cluj: Arlauskis - Susic, Boli, Burcă, Camora - Bordeianu, Luis Aurelio (Culio 57), Djokovic (Golofca 81) - Deac, Rondon (Păun 70), Omrani
Rezerve neutilizate: Fernandez, Hoban, Peteleu, Cestor
Antrenor: Dan Petrescu

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici