Ciprian Marica a reziliat contractul cu Steaua

Atacantul Ciprian Marica nu va mai continua şi în sezonul la echipa Steaua Bucureşti şi a anunţat acest lucru pe contul său de Facebook şi a spus că îşi va anunţa viitoarea destinaţie în perioada următoare.

674 afișări
Imaginea articolului Ciprian Marica a reziliat contractul cu Steaua

Ciprian Marica a rezliat contractul cu Steaua (Imagine: Silviu Matei / Mediafax Foto)

Venit în iarnă pentru a câştiga titlul cu Steaua şi pentru a ajuta echipa să se califice în grupele UEFA Champions League, Marica pleacă de la clubul roş-albastru după doar o jumătate de sezon. Accidentările l-au împiedicat pe atacant să-şi îndeplinească obiectivele şi, aşa cum presa specula, contractul său cu echipa patronată de Gigi Becali s-a încheiat.

"Dragi prieteni, aşa cum v-am promis, vă ţin la curent cu planurile mele de viitor. Contractul meu cu Steaua s-a încheiat la finalul acestei ediţii de campionat. Am venit să câştig toate competiţiile în care era angrenată echipa şi să jucăm în grupele UCL. Din păcate, nu am reuşit să câştigam titlul, nu am reuşit să ne atingem obiectivele, ale echipei şi ale mele, personale. Aşa că am decis ca experienţa mea la Steaua să se oprească aici. Le mulţumesc mult celor din conducerea clubului pentru încrederea acordată în mod special patronului, îi mulţumesc mult lui Laurenţiu Reghecampf. Le mulţumesc băieţilor pentru experienţele trăite împreună. Şi vă mulţumesc din suflet vouă, celor care mi-aţi scris şi mi-aţi cerut să rămân. M-a impresionat căldura cu care m-aţi primit, vă mulţumesc! Eu cred însă că e timpul pentru o nouă experienţă. M-am refăcut dupa accidentare, sunt sănătos, mi-e dor de fotbal după doar cateva zile de vacanţă, aşa că voi porni pe un drum nou. Vă salut, să aveţi o săptămână grozavă!" a scris Cirpian Marica pe Facebook

În vârstă de 30 de ani, Ciprian Marica a ajuns la Steaua Bucureşti la începutul acestui an. A jucat în 9 meciuri pentru fosta campionă a României, însă nu a reuşit să marcheze niciun gol.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici