Comisia de Recurs a LPF a respins apelul FC Rapid în cazul "Varga - Bălan"

Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a respins, marţi, apelul FC Rapid împotriva deciziei Comisiei de Disciplină a LPF, care miercuri a suspendat soluţionarea cazului "Varga - Bălan", a anunţat ofiţerul de presă al LPF, Adrian Ionescu.

Dacian Varga şi Tiberiu Bălan (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

"Comisia de Recurs a LPF a respins recursul clubului Rapid şi, pe cale de consecinţă, conform încheierii din 10 martie formulată de Comisia de Disciplină, Comisia pentru Soluţionare a Litigiilor şi Comisia de Disciplină urmează să judece cauza pe fond privind dreptul de joc al fotbaliştilor Dacian Varga şi Tiberiu Bălan în meciul cu FC Timişoara. Comisia pentru Soluţionare a Litigiilor va începe la ora 16.00, iar cele două cluburi au drept la recurs", a precizat ofiţetul de presă al LPF.

FC Timişoara a depus săptămâna trecută un memoriu la Comisia de Disciplină a LPF, prin care contestă dreptul de joc la Rapid al fotbaliştilor Dacian Varga şi Tiberiu Bălan, în partida directă din cadrul etapei a XX-a a Ligii I. Oficialii grupării timişorene se consideră îndreptăţiţi să câştige meciul cu 3-0 la masa verde, acuzând nereguli în transferurile şi legitimările jucătorilor Varga şi Bălan.

Comisia de Disciplină a LPF a suspendat, miercuri, soluţionarea contestaţiei depuse de FC Timişoara privind dreptul de joc al lui Tiberiu Bălan şi al lui Dacian Varga în Liga I, după împrumutul lor de la Sportul Studenţesc, şi a solicitat un punct de vedere din partea Comisiei pentru Soluţionare a Litigilor.

În replică, FC Rapid a depus memoriu la Comisia de Recurs a LPF împotriva deciziei Comisiei de Disciplină a LPF care miercuri a suspendat soluţionarea cazului "Varga - Bălan".

Echipa Rapid Bucureşti a învins, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia FC Timişoara, în primul meci al etapei a XX-a a Ligii I.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
varga ,
balan ,
FOTBAL ,
RAPID ,
RECURS ,
LPF
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa