Componenţi ai generaţiei de aur participă la un meci caritabil la Iaşi

Componenţi ai generaţiei de aur participă, joi, la un meci caritabil care are ca scop strângerea fondurilor necesare operaţiei şi tratamentului jucătorului Radu Ionuţ Avasilicăi, junior legitimat la CSMS Iaşi, diagnosticat cu o boală gravă, informează site-ul oficial al FRF.

143 afișări
Imaginea articolului Componenţi ai generaţiei de aur participă la un meci caritabil la Iaşi

Componenţi ai generaţiei de aur participă la un meci caritabil la Iaşi (Imagine: Cristi Preda/Arhiva Mediafax Foto)

Partida, programată la ora 19.00, în Sala Polivalentă din Iaşi, este organizată de Fan Club Echipa Naţională, filiala Moldova, în parteneriat cu FRF, clubul CSMS Iaşi, ISJ Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi şi DJST Iaşi.

O echipă formată din prietenii fostului internaţional Florin Prunea va întâlni o selecţionată formată din foşti jucători şi supoteri ai echipei ieşene.

Din echipa lui Florin Prunea au confirmat prezenţa mai mulţi foşti "tricolori", printre care Gheorghe Hagi, Miodrag Belodedici, Ion Vlădoiu, Ovidiu Sabău, Liviu Ciobotariu şi Gheorghe Mihali. Managerul pentru dezvoltare fotbalistică din cadrul FRF, Ciprian Paraschiv, s-a alăturat şi el iniţiativei, la fel ca şi Rafael, solistul trupei IRIS, care a compus imnul suporterilor echipei naţionale.

În pauza meciului, va fi scos la licitaţie un tricou al României semnat de jucătorii antrenaţi de Anghel Iordănescu, câştigurile urmând a fi donate lui Radu Ionuţ Avasilicăi. Juniorul în vârstă de 17 ani, legitimat la CSMS Iaşi, a fost diagnosticat cu o boală gravă, Neoplasm Rinofaringian C T4 N2 şi are nevoie urgentă de operaţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici