Confederaţia Africană îl va susţine pe Joseph Blatter la preşedinţia FIFA

Confederaţia Africană de Fotbal (CAF) va susţine candidatura elveţianului Joseph Blatter la preşedinţia FIFA, a anunţat, sâmbătă, forul african, citat de AFP.

54 afișări
Imaginea articolului Confederaţia Africană îl va susţine pe Joseph Blatter la preşedinţia FIFA

Confederaţia Africană îl va susţine pe Joseph Blatter la preşedinţia FIFA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Africa îl va susţine în unanimitate pe preşedintele Blatter", a declarat secretarul general al CAF, Hicham El-Amrani, într-o conferinţă de presă susţinută la Addis Abeba.

Blatter, care şi-a anunţat la începutul lunii candidatura pentru al cincilea mandat în fruntea FIFA, este extrem de popular în Africa, după ce acest continent a găzduit în 2010 pentru prima dată turneul final al Cupei Mondiale.

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, în vârstă de 78 de ani, a confirmat că va candida pentru un nou mandat la conducerea forului fotbalistic mondial la alegerile programate în iunie 2015, la Sao Paulo. Elveţianul conduce FIFA din 1998.

Francezul Jerome Champagne, în vârstă de 55 de ani, fost vicepreşedinte al organizaţiei, a fost primul care şi-a anunţat candidatura la alegerile din 2015.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici