- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Copos: Vânzarea Rapidului se va finaliza în noiembrie
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că a discutat astăzi cu Lutz Stache, unul dintre investitorii germani interesaţi să cumpere clubul giuleştean, menţionând că cel mai probabil vânzarea se va finaliza la mijlocul lunii noiembrie.
"M-am întâlnit cu domnul Lutz Stache, negocierile decurg normal, totul este în grafic şi finalizarea vânzării clubului cred că se va realiza la mijlocul lunii noiembrie, când vor fi gata auditul şi raportul juridic. Nu cred să mai apară surprize în cadrul negocierilor cu domnul Lutz Stache. Vânzarea clubului Rapid se va face pe un leu, aşa cum am promis, cumpărătorul urmând să preia datoriile de aproximativ 10 milioane de euro, care s-au produs în anul 2008, din cauza managementului prost", a spus Copos.
Oficialul rapidist a menţionat că îi va ceda lui Lutz Stache 90 la sută din acţiunile pe care le deţine la SC FC Rapid SA. "Pentru restul de 10 la sută suntem în litigiu, dar în momentul în care le vom câştiga le vom vinde automat părţii germane. Lutz Stache este un om serios, pasionat de fotbal, puternic financiar, care vrea să facă multe pentru Rapid. Cred că este persoana cea mai potrivită pentru a cumpăra Rapidul. Îmi doream foarte mult ca acest club să ajungă pe mâna unui om puternic, aşa cum este domnul Stache", a mai spus Copos.
Copos s-a întâlnit, marţi, la hotelul Crowne Plaza, cu Lutz Stache. Următoarea întâlnire dintre cele două părţi va avea loc peste două-trei săptămâni, când se va finaliza cel mai probabil raportul juridic.
La jumătatea lunii august, un grup de investitori germani a început negocierile cu George Copos pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni al SC FC Rapid SA, conform afirmaţiilor omului de afaceri Mihai Voiculescu, reprezentantul la Bucureşti al potenţialilor cumpărători.
-
Fostul premier, afectat de criza economică: Boc nu a mai reuşit în ultimele luni de mandat să economisească pe card
Social astăzi, 17:03
Fostul premier Emil Boc nu a mai reuşit în ultimele luni de mandat să strângă bani pe cardurile bancare, aşa cum a procedat constant în perioada în care a deţinut postul de şef al Guvernului, ci a cheltuit din economii o sumă totală de 2.000 lei, disponibilităţile contului său scăzând la 83.000 lei. citeşte tot
-
Secretarul general al PDL: Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos
Politic astăzi, 16:55
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că România va respecta în continuare acordurile semnate cu forurile internaţionale, adăugând: "cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos". citeşte tot





Nu exista comentarii