Cristina Neagu: Sunt foarte fericită că am luat medalie

Jucătoarea Cristina Neagu a declarat, duminică, după ce echipa naţională a României a câştigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de handbal feminin, că este foarte fericită pentru această performanţă.

614 afișări
Imaginea articolului Cristina Neagu: Sunt foarte fericită că am luat medalie

Cristina Neagu: Sunt foarte fericită că am luat medalie (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Este o mare performanţă pentru handbalul românesc. La început obiectivul era să intrăm pe locurile pentru turneele preolimpice şi sunt foarte fericită că am luat medalie. Le mulţumesc oamenilor care au fost în tribună şi celor care ne-au susţinut din faţa televizoarelor. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat ca 2015 să fie anul meu", a spus Neagu la Dolce Sport.

Naţionala de handbal feminin a României a câştigat, duminică, la Herning, medalia de bronz a Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins reprezentativa Poloniei, în finala mică, cu scorul de 31-22 (15-8), tricolorele obţinând o medalie mondială după 10 ani şi prima de bronz din istorie.

Marcatoarele echipei României au fost Neagu 10 goluri, Manea 4, Ardean-Elisei 3, Geiger 3, Vizitiu 3, Buceschi 2, Nechita 2, Szucs 1, Tănăsie 1, Marin 1, Perianu 1, iar pentru Polonia s-a remarcat Achruk, cu 6 reuşite.

MVP-ul finalei mici a fost Cristina Neagu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici