CSMS Iaşi a învins Pandurii Târgu Jiu, scor 3-0, în Liga I

Formaţia CSMS Iaşi a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I, în care a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică.

142 afișări
Imaginea articolului CSMS Iaşi a învins Pandurii Târgu Jiu, scor 3-0, în Liga I

CSMS Iaşi a învins Pandurii Târgu Jiu, scor 3-0, în Liga I (Imagine: Shutterstock)

Golurile au fost marcate de Matulevicius '12 (autogol), Bole '17 şi Bosoi '56.

1-0: Corner executat de pe partea dreaptă de Bole, mingea îl loveşte în umăr pe Matulevicius şi ricoşează în poartă.

2-0: Bole scapă partea stângă, intră în careu şi şutează la colţul lung.

3-0: Bosoi înscrie cu un şut din interiorul careului, sub bara transversală.

CSMS Iaşi: Grahovac - Voicu,Cr. Munteanu, Plămadă (Vişa '88), Bădic - Olah, Creţu - Bosoi, Bole, Ciucur (Mitic '81) - L. Dobre (Novac '61). Antrenor: Nicolo Napoli.

Pandurii Târgu Jiu: Stanca - Pleaşcă (Nicoară '46), E. Da Silva, Momcilovici, Unguruşan - Predescu, Nistor - Buleică, M. Roman (Shamsin '62), Shalaj (Răduţ '57) - Matulevicius. Antrenor: Petre Grigoraş.

Cartonaşe galbene: Cr. Munteanu '21, Creţu '24, '52, Bădic '36, Mitic '87 / M. Roman '25, Momcilovici '40, Nicoară '66.

Cartonaş roşu: Creţu '52

Arbitri: Alexandru Tudor (central) – Aurel Oniţă, Bogdan Velicu (asistenţi) – Dragoş Teodor (rezervă).

Observatori: Florin Hâncu, Mircea Călin.

La partidă au asistat 250 de spectatori.

La intrarea pe teren, jucătorii ieşeni au afişat un banner cu mesajul "Alături de Radu", banner dedicat lui Radu Ionuţ Avasâlcăi, junior legitimat la CSMS, diagnosticat cu neoplasm rinofaringian şi care are nevoie de o intervenţie medicală în Elveţia. Gruparea ieşeană a anunţat că încasările de la partida cu Pandurii Târgu Jiu vor fi donate juniorului ieşean. Jucătorii formaţiei Pandurii Târgu Jiu au evoluat cu banderole albe, în semn de protest faţă de arbitrajul din partida cu FC Botoşani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici