David Beckham ar putea rata Cupa Mondială

Mijlocaşul englez al formaţiei AC Milan, David Beckham, a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile la meciul cu echipa Chievo, scor 1-0, şi ar putea rata Cupa Mondială din Africa de Sud, a anunţat postul Sky Sport Italia.

David Beckham ar putea rata Cupa Mondială (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este vorba probabil de o ruptură la tendonul lui Ahile", a scris clubul italian pe site-ul oficial, în timp ce vicepreşedintele Adriano Galliani a afirmat că jucătorul va fi indisponibil "probabil între cinci şi şase luni".

"L-am văzut şi suferă. În vestiar l-am luat în braţe şi i-am spus că, dacă vrea, va fi şi sezonul viitor alături de noi", a afirmat Galliani, citat de Ansa.

Tot Ansa a anunţat că Beckham va merge luni în Finlanda unde va fi operat de un mare specialist în chirurgie ortopedică, profesorul Sakari Orava.

Dacă natura accidentării este confirmată, Beckham va rata prezenţa la Cupa Mondială din Africa de Sud, ultima mare provocare a carierei sale.

Beckham a ieşit de pe teren şchiopătând, fără a putea să se sprijine pe piciorul stâng, fiind apoi evacuat pe targă. Anterior, el s-a oprit brusc din joc, fără să fi fost incomodat de vreun adversar.

"Accidentarea lui David ne face rău", a declarat Leonardo, antrenorul milanezilor. "Am obţinut o victorie importantă, însă această accidentare ne împiedică să ne bucurăm de ea. El a înţeles imediat ce s-a întâmplat, pentru că atunci când se rupe tendonul simţi", a mai spus Leonardo.

"David se simte foarte rău", a afirmat Clarence Seedorf, autorul golului victoriei, în timp ce fundaşul Ignazio Abate a declarat că englezul plângea în vestiar şi nu spunea nimic.

La fel ca şi sezonul trecut, fostul jucător de la Manchester United şi Real Madrid a fost împrumutat pentru şase luni la AC Milan de Los Angeles Galaxy. Jucând regulat, el spera să-l convingă pe Fabio Capello, selecţionerul italian al Angliei, să-l convoace pentru Cupa Mondială.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
david BECKHAM ,
ACCIDENTARE beckham ,
david BECKHAM cupa mondiala
COMENTARII
  • valentin 16 mar 2010

    nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
    de ce tocmai el?
    imi pare foarte rau
    unul din cei mai buni jucatori si oameni
    viata e nedreapta... asa e

  • Eu 15 mar 2010

    Păcat de el ar fi meritat o ultima convocare la un turneu final..e un mare jucător

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa