Derby de România: Dinamo-FCSB, miercuri, ora 20.45, în etapa 21 a Ligii I

  • Tradiţionalul derby de România, dintre Dinamo şi FCSB, este programat miercuri, de la ora 20.45, în etapa 21 a Ligii I.
  • Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) notează că cele două echipe s-au mai întâlnit în prima ligă de 147 de ori.
103 afișări
Imaginea articolului Derby de România: Dinamo-FCSB, miercuri, ora 20.45, în etapa 21 a Ligii I

Derby de România: Dinamo-FCSB, miercuri, ora 20.45, în etapa 21 a Ligii I

„Derby-ul fotbalului românesc programează un nou episod, al 148-lea în Liga 1 şi al 180-lea în toate competiţiile. În principala întrecere internă, Dinamo a reuşit 49 de victorii, FCSB s-a impus de 44 de ori, iar alte 54 de meciuri s-au terminat la egalitate”, au scris reprezentanţii LPF pe site-ul instituţiei.

Conform acestora, 2,7 goluri/meci este media înregistrată de-a lungul timpului în disputele din campionat, aceasta fiind una foarte bună pentru un derby inclus pe lista celor mai importante din Europa.

În 9 august 2015, FCSB-Dinamo 0-0 a fost singura remiză albă consemnată în precedentele 47 de confruntări pe prima scenă, iar în 3 mai 2015, Dinamo-FCSB 1-3, a fost ultimul succes înregistrat în campionat de roş-albaştri din postura de vizitatori.

Cea mai recentă întâlnire directă dintre cele două echipe a avut loc în 3 octombrie 2020, FCSB-Dinamo 3-2, goluri înscrise de Florin Tănase - dublă, Iulian Cristea, respectiv Borja Valle şi Adam Nemec.

„3 victorii (3-0 FC Voluntari, 4-1 Poli Iaşi, 2-1 Gaz Metan), 3 remize şi 4 înfrângeri este palmaresul înregistrat de Dinamo pe teren propriu în ediţia curentă. Aceştia au primit cel puţin un gol în 9 dintre cele 10 jocuri disputate "acasă" în campionatul actual. 13 decembrie 2020, CFR-FCSB 2-0 a fost singura înfrângere înregistrată de „roş-albaştri" în ultimele 15 runde, interval în care au reuşit 11 succese şi 3 rezultate de egalitate. Gruparea antrenată de Anton Petrea are cel mai bun atac din campionat, 47 de goluri marcate, dintre care 27 au fost înscrise în repriza secundă”, se mai arată pe site-ul LPF.

Media de vârstă a jucătorilor de la Dinamo este de 24 ani şi 11 luni, iar a celor de la Steaua de 24 ani şi două luni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
derby,
dinamo,
fcsb

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici