Dominic Inglot: Am ajuns să fac echipă cu Mergea dintr-o întâmplare

Jucătorul britanic Dominic Inglot, care alături de Florin Mergea a eliminat dublul Mike şi Bob Bryan, în optimile de finală ale Australian Open, a declarat că a ajuns să facă echipă cu sportivul român dintr-o întâmplare, informează skysports.com.

307 afișări
Imaginea articolului Dominic Inglot: Am ajuns să fac echipă cu Mergea dintr-o întâmplare

Dominic Inglot: Am ajuns să fac echipă cu Mergea dintr-o întâmplare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am vrut să joc la dublu cu portughezul Joao Sousa aşa că l-am sunat pe Florin şi l-am întrebat dacă are numărul lui. «Nu face nimic, trebuie să mă duc să joc un meci», mi-a spus el. A pierdut meciul, s-a întors şi mi-a zis «hai să jucăm împreună». Am încercat mai multe lucruri în ultimele luni, iar acum au dat roade", a explicat Inglot, care a precizat că "tipul ăsta (n.r. - Mergea) are factorul X".

Cotidianul The Guardian notează că decizia lui Inglot de a face pereche cu Mergea a fost surprinzătoare, însă aceasta a oferit deja satisfacţii. În cele şapte turnee jucate împreună, Inglot şi Mergea au ajuns o dată în finală şi de două ori în semifinale.

Chiar dacă i-a învins pe fraţii Bryan, Inglot nu crede că Leon Smith, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Marii Britanii, îl va convoca pentru confruntarea din martie de la Glasgow contra Statelor Unite ale Americii, el fiind de părere că îl va chema pe fratele lui Andy Murray, Jamie, pentru proba de dublu. "Cred că Jamie Murray se află într-o poziţie bună. El se descurcă foarte bine şi are un palmares bun contra fraţilor Bryan, iar fratele său Andy este cel mai puternic jucător de dublu. Tot timpul l-ai dori pe Andy în echipă, dacă s-ar putea. Dacă mă va convoca, voi fi foarte fericit, pentru că îmi place să reprezint Marea Britanie", a explicat Inglot.

Mergea şi Inglot au trecut în turul trei de principalii favoriţi, fraţii Bob şi Mike Bryan din SUA, scor 7-6 (4), 6-3.

În sferturile de finală, Mergea şi Inglot vor juca împotriva perechii Jean-Julien Rojer/Horia Tecău.

Calificarea în sferturile de dublu ale Australian Open este recompensată cu 71.000 de dolari australieni (50.300 de euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici