Două echipaje româneşti, la a treia etapă din Campionatul European de Raliuri

România va fi reprezentată de două echiaje, Simone Tempestini/Sergiu Itu şi Norbert Maior/Francica Maior, la a treia etapă din Campionatul European de Raliuri FIA ERC, care are loc la finalul acestei săptămâni în Insulele Canare.

90 afișări
Imaginea articolului Două echipaje româneşti, la a treia etapă din Campionatul European de Raliuri

Două echipaje româneşti, la a treia etapă din Campionatul European de Raliuri

Tempestini vine la numai două săptămâni după ce a doborât recordul de victorii în Raliul Harghitei şi e considerat unul dintre favoriţii la podiumul etapei din Spania. La precedentul raliu în competiţia continentală, clujenii Tempestini şi Itu s-au clasat pe locul 4, la doar 19 secunde de un podium istoric. A fost de altfel, cea mai bună clasare din istorie a unui echipaj român în European.

Este pentru a doua oară când Tempestini ia startul în Canare după ediţia din 2020, atunci când a încheiat pe locul 14 la general cu un Citroen C3 R5. De data aceasta, pilotul de la Napoca Rally Academy va pilota un model Skoda Fabia Rally2 evo, acelaşi cu care a fost la primele două etape din European. „Ne vom strădui să ne intoarcem cu un rezultat cât mai bun. Mă motivează faptul că atâţia oameni minunaţi ne sprijină,  acasă, în România si că atat de mulţi fani ne urmăresc”, a spus Tempestini.

Fraţii Norbert şi Francisca Maior se vor afla la prima competiţie internaţională din acest an, iar aceştia vor concura în premieră cu un model Opel Corsa Rally4. Cei doi juniori vor avea de înfruntat o competiţie acerbă în cadrul ERC4 cu 14 pretendenţi din tot atâtea ţări.

„Este prima dată când participăm în Canare, de asemenea este şi prima dată când vom merge cu Opel Corsa Rally 4 pregătit de echipa Sport and You Canarias. A fost o schimbare de ultim moment, deoarece echipa tehnică alături de care participăm noi în ERC, Topp Cars Rally Team, a întâmpinat probleme după ce a achizitionat o nouă maşină pentru noi. Aceasta nu a putut fi livrată în timp util. Astfel, în nici o săptămână, a trebuit sa ne reorientăm rapid”, a spus Norbert Maior, care a reuşit un loc 4 la Raliul Harghitei, deşi a pilotat un model Peugeot 208 R2.

Raliul din Canare se desfăşoară în perioada 12-14 mai pe asfalt şi are o lungime de 640 de kilometri, dintre care 194 de kilometri pe cele 13 probe speciale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici