Drift: Stefan Stefanov, campion în Bulgaria pentru a doua oară în carieră

Bulgarul Stefan Stefanov, care pilotează sub steagul echipei româneşti Rampage, a devenit aseară campionul naţional al Bulgariei la drift pentru a doua oară în carieră. Stefanov este la al doilea titlu consecutiv, anul trecut impunându-se în Campionatul României.

93 afișări
Imaginea articolului Drift: Stefan Stefanov, campion în Bulgaria pentru a doua oară în carieră

Drift: Stefan Stefanov, campion în Bulgaria pentru a doua oară în carieră

Stefanov (26 de ani) a câştigat aseară etapa finală, organizată la Sofia, şi a terminat pe primul loc în clasamentul general. Alături i-a fost şi colegul de la Rampage Drift Team, Vlad Stănescu. Din păcate, Stănescu, locul 4 în clasamentul general în campionatul autohton, a avut ghinion pentru a doua săptămână consecutiv. După ce a ieşit din lupta pentru titlu fără ca măcar să intre în battle-uri, după ce cutia de viteze a cedat în Top 32, Vlad a avut aceeaşi problemă şi la Sofia, chiar înaintea calificărilor.

„Am avut un sezon excelent, chiar dacă pentru mine nu s-a încheiat aşa cum mi-aş fi dorit. Locul 4 în campionatul românesc pentru mine şi prima poziţie pentru Stefan în Bulgaria înseamnă că suntem pe drumul cel bun. La anul, cu siguranţă va fi cel puţin la fel de bine”, a spus Vlad Stănescu, revalaţia anului în Campionatul Naţional de Drift.

Stefanov a devenit membru al Rampage Drift Team, fondată chiar de Vlad Stănescu, anul trecut, chiar înainte de a câştiga titlul în România.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici