Duminică debutează un nou sezon de Major League Soccer: Răzvan Cociş, căpitan la Chicago Fire

Duminică, 6 martie, debutează un nou sezon de Major League Soccer (MLS), campionatul de fotbal din Statele Unite ale Americii, iar mijlocaşul român Răzvan Cociş este căpitanul echipei Chicago Fire.

348 afișări
Imaginea articolului Duminică debutează un nou sezon de Major League Soccer: Răzvan Cociş, căpitan la Chicago Fire

Duminică debutează un nou sezon de Major League Soccer: Răzvan Cociş, căpitan la Chicago Fire (Imagine: Bogdan Iordache/ Arhiva Mediafax Foto)

Meciul Chicago Fire - New York City FC va avea loc duminică. Printre cei mai importanţi jucători de la New York City se numără Frank Lampard, David Villa şi Andrea Pirlo, conduşi de pe bancă de fostul internaţional francez Patrick Vieira.

Cociş se pregăteşte de al treilea sezon la Chicago Fire, iar acum e văzut drept liderul echipei. În vârstă de 33 de ani, Răzvan e de departe cel mai experimentat fotbalist al echipei, având parte de respectul coechipierilor şi al antrenorilor.

"Răzvan s-a transformat într-o figură paternă pentru echipă. Are mereu grijă că toţi suntem ok, organizează cine pentru echipă şi se asigură că petrecem timp împreună. Disponibilitatea la efort şi abilitatea de a acoperi spaţiile sunt amirabile. E foarte, foarte bine pregătit, nu se fereşte de tackling-uri, câştigă dueluri aeriene şi împarte baloane pe tot terenul. "Motorul" lui e ceea ce mă impresionează cel mai mult. Are o carieră lungă şi să rămână la un nivel înalt şi acum este o dovadă a profesionalismului lui", a declarat fundaşul Eric Gehrig pentru RedEye Chicago.

Patrick Vieira, antrenorul echipei New York City FC, a vorbit înaintea noului sezon din MLS, pentru Eurosport: “Cu siguranţă mai putem evolua. E interesant deja cum am progresat în ultimii cinci ani. Acum ne vin tot mai mulţi jucători. Campionatul îşi deschide porţile pentru Europa. Sosirea unor fotbalişti ca Giovinco, Lampard, Pirlo creşte nivelul campionatului. Trebuie să mai avem răbdare cu MLS. MLS astăzi îmi aduce aminte de Premier League din anii 1995, 1996, atunci când am ajuns eu în Anglia.”

Duminică vor avea loc meciurile: Toronto FC - New York Red Bulls, Portland Timbers - Columbus Crew, Chicago Fire - New York City FC.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici