Duru: Invit clubul Rapid să facă apel la TAS

Directorul Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că invită clubul Rapid să atace la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, decizia Comisiei de Apel, care a respins, sâmbătă, dosarul de licenţiere al grupării giuleştene.

309 afișări
Imaginea articolului Duru: Invit clubul Rapid să facă apel la TAS

Directorul Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Comisia de Apel a respins apelurile cluburilor Gloria Bistriţa şi Rapid Bucureşti, menţionând prima decizie a instanţei de fond a Sistemului Naţional de licenţiere. Deciziile sunt definitive şi executorii pe plan naţional, procedura prevede posibilitatea recursului la TAS. Invit clubul Rapid să facă apel la TAS. În opinia mea, Rapid are zero şanse la TAS. Noi de data asta ne vom apăra la TAS, fiecare îşi va prezenta punctul de vedere, nu ca anul trecut când s-a dat neregulamentar licenţa cluburilor Rapid şi Universitatea Cluj, iar FRF a decis să nu ne apărăm", a declarat Duru.

Viorel Duru a afirmat că FC Rapid nu a primit licenţa din cauza lipsei garanţiilor financiare, dar şi a datoriilor acumulate în ultimul an. "Rapid a intrat în insolvenţă pe 7 decembrie 2012. Anul trecut a încercat să obţină licenţa fără a avea un plan de organizare aprobat de judecătorul sindic, motivând în toate felurile că îndeplineşte criteriile de licenţiere. În 2013, după 1 ianuarie, s-a sistat finanţarea clubului şi s-au acumulat datorii, destul de importante. În această perioadă, din 7 decembrie 2012 şi până la 31 decembrie 2013, au mai apărut datorii. Din păcate asta e situaţia, cluburile sunt găuri negre şi apar tot timpul datorii. Au apărut datorii către foştii jucători, pe care clubul nu le-a recunoscut. FIFA spune în regulament, că dacă clubul doreşte, se poate adresa cu apel la TAS. Aceste decizii, una din decembrie 2012, dar după deschiderea procedurii, şi una din octombrie 2013, nu au fost contestate de Rapid la TAS, deci ele au devenit definitive prin neapelare", a completat Duru.

Viorel Duru a menţionat că FC Rapid nu a înregistrat în contabilitate toate datoriile şi că a contestat anumite creanţe doar pentru a obţine licenţa. "Clubul nu le-a înregistrat în informaţiile financiare pe care le-a prezentat licenţiatorului. Au fost apoi identificate prin măsurile pe care le ia expertul financiar al FRF de a verifica încrucişat anumite obligaţii cu anumite creanţe, drept pentru care Comisia de Fond a reţinut că sunt datorii financiare restante înregistrate la 31 martie 2014. Cluburile contestă, dar nu datorii, ci calificarea acestor datorii. Clubul spune că sunt datorii istorice şi ar trebui introduse în planul de reorganizare, iar licenţiatorul le consideră datorii curente şi oricum au fost înregistrate ca datorii restante. Chiar şi dacă ar fi fost datorii istorice clubul ar fi trebuie să facă diligenţele necesare să obţină de la judecătorul sindic calificarea acestor datorii. Această solicitare clubul a făcut-o în 21 martie 2014. Se poate vedea cu ochiul liber că nu a făcut diligenţele necesare în timp util şi numai cu scopul de a eluda termenul din regulament, respectiv 31 martie 2014", a explicat Duru.

Oficialul FRF a precizat că, în actele din dosar, Rapid a prezentat promisiuni de finanţare şi nu contracte care să demonstreze existenţa unor surse ferme de bani. "Atât în 2013, cât şi în previziunile pentru 2014, clubul se bazează pe nişte promisiuni de finanţare, din partea finanţatorului principal, mai arată că au de recuperat nişte creanţe, dar uită să arate care sunt obligaţiile. Nu-şi înscrie nici obligaţiile de la FIFA, nici pe cele către stat, pe care le-au înregistrat în 2013, iar sursele de finanţare se bazează pe promisiunea finanţatorului care spune că are disponibilitatea. Deci este o scrisoare de intenţie, nu un contract de împrumut. După experienţa din 2012, când s-a acordat licenţa clubului Rapid pe o scrisoare de intenţie a domnului Copos, care a sistat finanţarea în 2012, am luat decizia să nu mai admitem ca probă aceste scrisori de împrumut", a mai spus Duru.

Viorel Duru le-a recomandat celor de la Rapid să găsească un investitor cât mai repede, pentru că urmează să mai piardă multe litigii. "Cei de la Rapid să caute neapărat un investitor, pentru că mai au litigii şi sunt sigur că le vor pierde pe toate, chiar şi pe cel cu Paul Codrea, unde situaţia este un pic mai complicată. Nu se ştie exact ce datorii are Rapidul", a menţionat Duru.

Referitor la acuzele oficialilor de la Rapid, potrivit cărora ar fi lucrat la CS Otopeni înainte de a fi angajat de FRF, Duru a răspuns că fiul său a activat la gruparea ilfoveană. "Niciodată nu am primit vreo ofertă de a lucra la vreun club. Nu am lucrat niciodată la CS Otopeni, ci fiul meu, care între timp a emigrat în Germania. Era Duru Cristian Sorin şi nu Duru Viorel. Iată cum se manipulează opinia publică pentru a determina o asemenea direcţie. Copilul meu era angajat pentru o funcţie de curier sau ceva de genul, pentru că am rugat să i se dea o obligaţie pentru a dori să salvez un tânăr, chiar dacă e copilul meu. Pe toţi tinerii îi sprijin, până în momentul în care îmi înşală aşteptările. Copilul meu, din păcate, mi-a înşelat aşteptările şi a plecat în Germania din septembrie 2013", a declarat Duru.

Surse din cadrul FRF au declarat sâmbătă pentru MEDIAFAX că motivul pentru care membrii Comisiei de Licenţiere au respins dosarul clubului Rapid nu are legătură cu datoriile în valoare de 900.000 de euro pe care gruparea giuleşteană le are către foştii săi jucători Julio Cesar şi Daniel Paulista. De această dată, clubului Rapid i s-a invocat faptul că acţionarii săi nu au prezentat garanţii financiare prin care să demonstreze că pot susţine clubul în Liga I.

În urmă cu o săptămână, instanţa de fond a Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul FRF a respins dosarul FC Rapid privind acordarea licenţei pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I, din cauza datoriilor către Julio Cesar şi Daniel Paulista.

Formaţia Rapid evoluează în prezent în Liga a II-a, acolo unde a fost retrogradată în vara anului 2013 printr-o decizie a TAS. Instanţa de la Lausanne a decis atunci că Rapid, care câştigase barajul de menţinere în primul eşalon cu Concordia Chiajna, nu poate evolua în Liga I având în vedere că nu îndeplinise condiţiile de licenţiere pentru sezonul 2013-2014.

Cu patru etape înainte de finalul sezonului, FC Rapid se află pe locul doi în clasamentul play-off-ului Seriei I a eşalonului secund, poziţie care îi permite să promoveze din punct de vedere sportiv în Liga I.

În cazul în care Rapid primeşte un răspuns negativ şi de la TAS, în Liga I va promova în locul său FC Clinceni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici