Eduard Novak, medaliat cu argint la Campionatul Mondial de paraciclism din Elveţia

Rutierul Eduard Novak a câştigat, sâmbătă, medalia de argint în proba de fond la Campionatul Mondial de Paraciclism de la Nottwill (Elveţia).

151 afișări
Imaginea articolului Eduard Novak, medaliat cu argint la Campionatul Mondial de paraciclism din Elveţia

Eduard Novak (Imagine: Sebastian Tataru/Mediaafx Foto)

"Sunt foarte fericit pentru acest rezultat, datorită faptului că în ultimii doi ani categoria s-a schimbat foartte mult. Din păcate categoria noastră permite acum şi sportivi cu categorii foarte minore şi am ajuns ca noi, sportivii cu proteză, să concurăm cu ciclişti aparent valizi şi ne este foarte greu. A fost cursă foarte grea, un circuit cu foarte multe căţărări abrupte, un circuit foarte competitiv şi la urmă am rămas 8, cu cei din categoria C5 care au dizabilităţi minore, dar la finish am reuşit să ajung pe locul II. Sunt extrem de fericit şi acest rezultat îmi dă mari speranţe pentru Jocurile Olimpice", a declarat după concurs Eduard Novak, conform unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

În proba de contratimp de la CM de Paraciclism, Eduard Novak s-a clasat pe locul 8.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici