Elena Isinbaieva, emoţii din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile: "Urăsc să îi dezamăgesc pe cei din jurul meu"

Elena Isinbaieva (33 ani), dublă campioană olimpică în proba de săritură cu prăjina, în 2004 şi 2008, a renunţat în ultimul moment la Grand Prix-ul Rusiei, sâmbătă, după ce a resimţit o durere puternică la tendonul lui Ahile, relatează Reuters.

353 afișări
Imaginea articolului Elena Isinbaieva, emoţii din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile: "Urăsc să îi dezamăgesc pe cei din jurul meu"

Elena Isinbaieva, emoţii din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile: "Urăsc să îi dezamăgesc pe cei din jurul meu"

Deţinătoarea recordului mondial la săritura cu prăjina (5,06 m) vizează participarea la Jocurile Olimpice de la Rio şi ar fi trebuit să ia startul în acest sfârşit de săptămână, în oraşul natal, Volgograd, în primul concurs după naşterea fetiţei sale, în iunie 2014.

"Urăsc să îi dezamăgesc pe cei din jurul meu, dar, astăzi, în timp ce mă încălzeam, am simţit o durere acută în momentul în care am executat o săritură şi am înţeles imediat că, dacă voi continua să sar, mi-aş putea rupe un muşchi", a declarat Isinbaieva, citată de Reuters. Rusoaica a explicat că este vorba despre o recidivă: "Este o accidentare veche la tendonul lui Ahile". Rusoaica va face investigaţii la Munchen.

Atleţii ruşi aşteaptă verdictul final în ceea ce priveşte participarea la Rio 2016. Comitetul Olimpic Internaţional a decis, la finalul lui 2015, suspendarea pe o perioadă nedeterminată a Federaţiei Ruse de Atletism şi retragerea sportivilor ruşi din toate competiţiile de atletism, după scandalul de dopaj în care Rusia este acuzată că a distrus 1.417 teste antidoping, ale atleţilor pe care îi proteja. Rusia este prima naţiune suspendată pemtru dopaj sistematic şi organizat în sportul mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici