Elisabeta Lipă: Legea nu permite intonarea IMNULUI NAŢIONAL înaintea competiţiilor interne

Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, a declarat că legislaţia nu permite intonarea imnului naţional înaintea competiţiilor interne, astfel că FR Baschet a încălcat legea când a introdus în propriul regulament obligativitatea intonării acestuia înaintea meciurilor din ligile naţionale.

3059 afișări
Imaginea articolului Elisabeta Lipă: Legea nu permite intonarea IMNULUI NAŢIONAL înaintea competiţiilor interne

Elisabeta Lipă: Legea nu permite intonarea IMNULUI NAŢIONAL înaintea competiţiilor interne (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Doresc să mă adresez suporterilor, care şi-au manifestat nemulţumiri cu privire la adresa emisă de MTS, cu nr. 377 / 13.01.2016, cu câteva precizări, faţă de un subiect care suscita interes şi care, consider eu, nu a fost înţeles şi din cauza unei prevederi din Regulamentul Federaţiei Române de Baschet, clar în contradicţie cu Legea nr. 75 / 1994, Cap. 2, Art.10, lit. (e) si Art.11, şi Hotărârea nr. 1157 /2001, care reglementează Normele privind obligaţia intonării Imnului Naţional, doar în situaţiile precizate de Lege. Nu a fost un Ordin de ministru, cum s-a speculat, nu s-a constituit în vreo ameninţare sau jignire la adresa cuiva. Nu cred că există vreo persoană în această ţară, şi cu atât mai mult cei aflaţi pe lista mea de prieteni, care să creadă vreun moment că eu, Elisabeta Lipă, dovedesc lipsă de respect faţă de Imnul Naţional al României. Pentru mine nu există acorduri mai frumoase decât cele ale Imnului. Mi s-a cântat de cinci ori pe podiumul olimpic şi l-am ascultat de fiecare dată cu ochii în lacrimi, cu emoţie, mândrie şi bucurie în suflet. Şi acum lăcrimez când aud «Deşteaptă-te, române!». Nu ştiu dacă e relevant, dar nu mi s-a cântat niciodată Imnul la vreo competiţie naţională şi am caştigat 25 de titluri de campioană naţională în carieră. Nici în deschiderea meciurilor din capionatul intern, la fotbal, handbal, volei, rugby, polo şi alte discipline NU se intonează Imnul Naţional deoarece nu este permis de legislaţia în vigoare în România. Nu am făcut altceva decât să respect şi să aplic Legea în România în spiritul Constituţiei pe care am jurat la Învestire, în onoranta funcţie de ministru. Atât!", a declarat Lipă, pe pagina ei de Facebook.

TITLURILE ZILEI

Săptămâna trecută, MTS a trimis o notificare federaţiilor naţionale, în care le avertiza pe acestea că, potrivit legii, intonarea imnului naţional se face doar înaintea "competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România".

"Imnul naţional al României se intonează în mod obligatoriu pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România; Imnul naţional al altor state se intonează numai cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia. Nerespectarea dispoziţiilor din Hotărârea Guvernului nr. 1157 din 21.11.2001 constituie contravenţie în temeiul art. 24 alin. (1) lit. j) din acelaşi act normativ şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.500 – 5.000 lei, iar constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1157 din 21.11.2001", se arăta în adresa semnată de Elisabeta Lipă.

Această notificare a fost făcută după un incident petrecut, la 5 ianuarie, la Sfântu Gheorghe, la meciul de baschet feminin Sepsi - U Cluj. Antrenorul bosniac al Universităţii Cluj, Dragan Petricevici, a declarat după meci că el şi echipa lui au fost înjuraţi tot timpul, pentru că după intonarea imnului României şi-a trimis jucătoarele la încălzire, în timp ce formaţia gazdă cânta împreună cu galeria proprie "imnul Ţinutului Secuiesc".

FR Baschet a anunţat, după studierea rapoartelor observatorului şi arbitrilor meciului feminin dintre Sepsi şi U Cluj, că regulamentele federaţiei nu au fost încălcate la acea întâlnire.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici