EURO 2016: Franţa va simula un atac terorist într-o zonă destinată fanilor

Franţa va simula un atac terorist într-o zonă destinată suporterilor de fotbal, în apropierea unui stadion, ca parte a pregătirilor pentru EURO 2016, informează Sky News.

910 afișări
Imaginea articolului EURO 2016: Franţa va simula un atac terorist într-o zonă destinată fanilor

EURO 2016: Franţa va simula un atac terorist într-o zonă destinată fanilor

Servicii de securitate şi oficiali ai turneului de fotbal gazduit de 10 oraşe din Franţa vor lua parte la exerciţiul de prevenire şi combatere a terorismului.

Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a declarat că simularea va avea loc în oraşul Nimes, din sudul Franţei, în data de 16 martie, cu trei luni înainte de începerea Campionatului European de fotbal.

Locurile amenajate pentru suporteri în apropierea stadioanelor, numite "fan zones", sunt considerate cele mai expuse riscului terorist, în condiţiile în care mii de suporteri din Franţa şi din celelalte 23 de naţiuni implicate se adună în spaţii închise şi de mici dimensiuni.

Franţa a fost ţinta mai multor atacuri teroriste în 2015, inclusiv atacurile coordonate din noiembrie, când 130 de oameni au murit. Unul dintre obiectivele teroriştilor a fost arena Stade de France, locul de desfăşurare a finalei EURO 2016, din 10 iulie.

Trei atentatori sinucigaşi au detonat dispozitive explozibile în afara stadionului în timpul meciului amica Franţa - Germania, iar un suporter a fost ucis. Cel puţin unul dintre terorişti a încercat să intre pe stadion, dar a fost deturnat de forţele de ordine.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici