EVENIMENT special pentru Halep, la revenirea în ţară, după succesul istoric de la Roland Garros

Primăria Capitalei a anunţat că, luni seară, pe Arena Naţională, va fi organizată o ceremonie în care Simona Halep va prezenta trofeul pe care l-a câştigat la Roland Garros. Sportiva va ajunge în România, luni după-amiază, când ca fi primită la Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni.

2414 afișări
Imaginea articolului EVENIMENT special pentru Halep, la revenirea în ţară, după succesul istoric de la Roland Garros

Primăria Capitale va organiza, luni seară, o ceremonie dedicată Simonei Halep

"Primăria Capitalei, prin Compania Sport pentru toţi, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis, organizează mâine (luni -n.r.), 11 iunie 2018, ora 20.00, la Arena Naţională, în faţă zonei VIP- intrarea oficială, o ceremonie în cadrul căreia Simona Halep, cetăţean de onoare al Capitalei, va prezenţa românilor trofeul Roland Garros! Toţi cei care vor să o vadă pe marea noastră campioană sunt aşteptaţi la Arena Naţională!", reiese dintr-o informare a Primăriei Capitalei.

Potrivit sursei citate, accesul va fi permis prin străzile Maior Coravu, Pierre de Coubertin şi Basarabiei, intrarea fiind liberă.

Simona Halep va ajunge pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, luni, la ora 16.15, unde va fi primită, la Salonul Oficial, de către ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, dar şi de preşedintele FRT, George Cosac.

Liderul WTA, Simona Halep, a câştigat primul său turneu de Mare Şlem din carieră, sâmbătă, după ce a învins-o în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-1 pe americanca Sloane Stephens, în finala turneului de la Roland Garros.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici