- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Fani stelişti ce aveau interdicţie pe stadioane, descoperiţi în tribune la Astra - Steaua
Patru suporteri stelişti care aveau interdicţie de a intra pe stadioane au fost descoperiţi în tribune la meciul Astra Ploieşti - Steaua Bucureşti, cei patru, care au reuşit să treacă de agenţii firmei de pază postaţi la intrarea pe stadion, fiind descoperiţi cu ajutorul camerelor de supraveghere.
Fani stelişti ce aveau interdicţie pe stadioane, descoperiţi în tribune la Astra - Steaua (Imagine din arhivă; Constantin Vlădescu/Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi de către Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti, cei patru suporteri bucureşteni, care au vârste cuprinse între 16 şi 22 de ani, au primit, în luna aprilie a acestui an, interdicţia de a intra în arenele sportive timp de un an după ce, înaintea meciului dintre CS Otopeni şi Steaua Bucureşti, partidă care s-a desfăşurat anul acesta la Ploieşti, au atacat cu pietre un autobuz al Regiei locale de transport public în care se aflau suporteri ai echipei adverse.
La meciul care a avut loc luni între Astra Ploieşti şi Steaua Bucureşti cei patru suporteri stelişti au trecut de agenţii firmei de pază care se aflau la intrarea pe stadion, însă în timpul meciului au fost descoperiţi cu ajutorul camerelor de supraveghere şi identificaţi de către jandarmi.
Cei patru suporteri au fost conduşi la sediul Grupării Mobile de Jandarmi din Ploieşti unde le-au fost întocmite documente de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pătrundere în interiorul unei arene sportive având acest drept interzis. Dosarul cu documentele de constatare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti în vederea continuării cercetărilor.
Tot la meciul de luni dintre Astra Ploieşti şi Steaua Bucureşti alte două persoane au fost amendate după ce au fost surprinse în timp ce încercau să intre în stadion escaladând gardul acestuia.
Partida Astra Ploieşti - Steaua Bucureşti din etapa a XIV-a a Ligii I s-a desfăşurat luni, pe stadionul Astra din Ploieşti, scorul final fiind 2-1.
-
CODUL GALBEN ŞI PORTOCALIU de ploi, prelungit. Ce judeţe vor fi afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit avertizarea de cod galben de ploi până marţi la ora 20:00, pentru 14 judeţe din jumătatea de est a ţării. De asemenea, meteorologii au prelungit codul portocaliu de ploi până marţi la ora 20:00 în judeţele Buzău, Vrancea şi Bacău. citeşte tot
-
Blaga, Olteanu, Marko şi Videanu, audiaţi la instanţa supremă în dosarul privatizărilor strategice. Blaga: Am dat declaraţii despre acte normative emise de guvernul Tăriceanu
Social astăzi, 10:12
Vasile Blaga, Bogdan Olteanu, Marko Bela şi Adriean Videanu, foşti miniştri în guvernul Tăriceanu, au venit, marţi, la ICCJ pentru a da declaraţii, în calitate de martori, referitoare la discuţiile care au avut loc într-o şedinţă de Guvern din 2005 privind privatizările unor companii româneşti. citeşte tot





asta e rom