- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
FC Timişoara a învins Gaz Metan Mediaş, scor 6-2
Echipa FC Timişoara a învins, duminică, în deplasare, scor 6-2 (2-2), formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci din cadrul etapei a XV-a a Ligii I în care atacantul Gigel Bucur a înscris de trei ori.
Golurile gazdelor au fost marcate de Todea '36 şi Eric 45+1 (penalti), iar oaspeţii au punctat prin Bourceanu '28, Bucur '44 (penalti), '71, '83, Alexa '62 şi Goga '77.
În minutul 28, Bourceanu a primit mingea în careu, lateral dreapta, şi a şutat cu piciorul stâng, la colţul lung, peste portarul gazdelor, Vâtcă, deschizând scorul.
Gaz Metan a egalat în minutul 36, prin Todea, care a trimis balonul, de la 25 de metri, în vinclul porţii lui Supic.
În minutul 44, Lazăr a oprit cu mâna, pe linia porţii, balonul şutat de Bourceanu din careu. Fundaşul gazdelor a primit cartonaşul roşu, iar Bucur a transformat penaltiul acordat.
În prelungirile primei reprize, Gaz Metan a egalat din nou, prin Eric, brazilianul transformând penaltiul acordat pentru un fault al lui Bonfim.
Alexa a înscris al treilea gol al oaspeţilor în minutul 62, printr-o lovitură de cap, de la doi metri, după o centrare venită de pe partea stângă.
Scorul a devenit 2-4 în minutul 71, când Bucur a înscris din nou, cu un şut din interiorul careului.
Şase minute mai târziu, timişorenii au punctat încă o dată, prin Goga, acesta marcând din careu, după un "un-doi".
Bucur a înscris a treia oară în minutul 83, cu un şut din careu.
Gaz Metan Mediaş: 82. Vâtcă - 20. Nohai, 15. Hoban, 19. Lazăr, 8. Buzean - 16. Zaharia (17. Dudiţă '72), 27. Eric, 7. Kubala (5. Munteanu '65), 21. Todea - 10. Bud, 77. Silvăşan (13. Akaki '46). Antrenor: Cristian Pustai.
FC Timişoara: 37. Supic - 2. Bonfim, 16. Luchin, 6. Nibombe, 20. Maxim (21. Goga '61) - 5. Alexa, 55. Bourceanu (77. Curtean '81), 10. Art. Karamyan - 27. Magera, 18. Bucur, 9. Parks (11. Arm. Karamyan '78). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonaşe galbene: Akaki '61, Supic '75 / Art. Karamyan '39, Magera '40, Bonfim '45+1
Cartonaş roşu: Lazăr '44
Arbitri: Istvan Kovacs (centru) - Eduard Dumitrescu, Eduard Ungureanu (asistenţi) - Gabriel Mocean (rezervă)
Observatori: Alexandru Crişan, Viorel Ilinca
La meci au asistat aproximativ 4.500 de spectatori, dintre care în jur de 100 de fani ai oaspeţilor.
-
COMENTARIU: Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu
Main Story ieri, 21:04
Noul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu. citeşte tot
-
Boc i-a predat lui Ungureanu mandatul de premier. Noul Guvern s-a reunit în şedinţă informală
Fostul premier Emil Boc a plecat de la Palatul Victoria după o discuţie de aproximativ 20 minute cu noul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, în care i-a predat acestuia mandatul de şef al Guvernului. citeşte tot





Nu exista comentarii