FCSB a învins Dinamo, scor 1-0 | Vasile Miriuţă: Echipa a făcut un joc bun, merită felicitări pentru atitudine şi determinare

Formaţia FCSB a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Dinamo Bucureşti, în etapa a 12-a a Ligii 1. Antrenorul echipei Dinamo, Vasile Miriuţă, a declarat, duminică, după înfrângerea suferită în derby-ul cu FCSB, că jucătorii săi merită felicitări pentru atitudine şi determinare şi s-a arătat convins că aceştia vor reuşi să îşi arate valoarea în etapele următoare.

2665 afișări
Imaginea articolului FCSB a învins Dinamo, scor 1-0 | Vasile Miriuţă: Echipa a făcut un joc bun, merită felicitări pentru atitudine şi determinare

Deschidere de scor în meciul FCSB - Dinamo

A marcat: Marko Momcilovic 31'. În minutul 77, Jaime Penedo a apărat un penalty executat de Constantin Budescu.

În clasament, FCSB a acumulat 25 de puncte şi a urcat pe locul 2, la un punct de liderul CFR Cluj, care va juca, luni, de la 20:30, cu Astra Giurgiu. Dinamo ocupă locul 7, cu 16 puncte.

"Am făcut o partidă bună, nu am fost cu nimic mai prejos, dar, din păcate, ei au marcat, iar noi nu. Dacă marcam, altfel era jocul. Toată echipa merită felicitări pentru atitudine şi determinare. Anton este un lider, Filip este un jucător foarte bun şi el.

Echipa a făcut un joc foarte bun, am avut momente când am dominat Steaua. Suporterii noştri sunt minunaţi. Au fost alături de noi tot meciul", a declarat Vasile Miriuţă, la Digi Sport.

În ciuda eşecului cu FCSB şi a poziţiei din clasament, Dinamo aflându-se pe locul 7, la opt puncte de liderul CFR Cluj, tehnicianul în vârstă de 49 de ani rămâne încrezător: "Am jucători de valoare şi sunt sigur că în scurt timp vor veni şi victoriile. Trebuie să mergem la Chiajna şi să câştigăm".

FCSB a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Dinamo Bucureşti, în etapa a 12-a a Ligii 1. Unicul gol al meciului a fost marcat de Marko Momcilovic, în minutul 31.

1-0: Dennis Man execută un corner de pe partea dreaptă, iar Marko Momcilovic scapă de marcajul făcut de Steliano Filip şi reia mingea în poartă, din apropiere.

FCSB: Niţă - Benzar, Planic, Bălaşa, Momcilovic - Nedelcu, Popescu - Man (Teixeira 85'), Budescu, Coman (F. Tănase 64') - Alibec (Gnohere 46'). Antrenor: Nicolae Dică.

Dinamo: Penedo - Romera, Nedelcearu, Katsikas, Filip (I. Gheorghe 67') - Mahlangu, Anton - Hanca (Bokila 58'), Nascimento (M. Oliva 59'), Salomao - Nemec. Antrenor: Vasile Miriuţă.

Cartonaşe galbene: Coman 25', Bălaşa 34', Benzar 45+2', O. Popescu 74'.

Arbitri: Istvan Kovacs (centru), Ovidiu Artene şi Vasile Marinescu (asistenţi), George Rădulescu (rezervă).

Observatori: Alexandru Deaconu (CCA), Mircea Călin (LPF).

Stadion: "Arena Naţională" - Bucureşti.

Vezi LIVE BLOG pe ProSport

 

Echipele de start

FCSB: Fl. Niţă – Benzar, Planic,    Bălaşa, Momcilovic – Nedelcu, Ov. Popescu – Man, Budescu,    Fl. Coman – Alibec

Rezerve: Stăncioiu, Larie, Gnohere, Fl. Tănase, Jr. Morais, Enache, Teixeira.

Dinamo: Penedo – Romera, Nedelcearu, Katsikas, St. Filip – Mahlangu, P. Anton – Hanca, Nascimento, Salomao – Nemec

Rezerve: Muţiu, Rivaldinho, Bokila, M. Oliva, Dudea, I. Şerban, Ion Gheorghe

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici