Federaţia Internaţională de Tenis (ITF): Şarapova va fi suspendată provizoriu

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a emis, luni seară, un comunicat de presă privind investigaţia de dopaj în cazul tenismenei Maria Şarapova, la scurt timp după conferinţa de presă a jucătoarei din Rusia.

10141 afișări
Imaginea articolului Federaţia Internaţională de Tenis (ITF): Şarapova va fi suspendată provizoriu

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF): Şarapova va fi suspendată provizoriu

Potrivit Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF), Programul Antidoping din Tenis (TADP) a confirmat faptul că, pe 26 ianuarie 2016, tenismena Maria Şarapova a furnizat o probă antidoping, în cadrul participării la turneul de Mare Şlem al Australiei. Proba a fost analizată de un laborator autorizat al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA). Testul antidoping a fost pozitiv, cu identificarea substanţei interzise intitulată Meldonium.

În conformitate cu regulamentul Programului Antidoping din Tenis (TADP), Maria Şarapova a fost pusă sub învinuire, pe 2 martie, pentru încălcarea normelor în vigoare. Federaţia Internaţională de Tenis precizează că Maria Şarapova a recunoscut faptul că i-a fost administrată substanţa Meldonium şi implicit acurateţea rezultatului testării.

Întrucât Meldonium este catalogată drept "o substanţă nespecifică", în conformitate cu normele WADA (şi, prin urmare, TADP), privind lista substanţelor interzise şi a metodelor interzise, Maria Şarapova va fi suspendată provizoriu, începând cu 12 martie, până la determinarea cauzei.

Substanţele specifice sunt cele pentru care, dacă sunt descoperite în corpul unui atlet, poate exista o explicaţie credibilă, care să nu reprezinte un caz de dopaj, întrucât astfel de substanţe se pot regăsi şi în mod natural în corpul uman. Substanţele nespecifice sunt cele pentru care nu poate exista o explicaţie credibilă, care să combată acuzaţia de dopaj, întrucât nu se regăsesc sub nicio formă în corpul uman, potrivit Agenţiei Antidoping din Marea Britanie.

Meldoniul este un remediu cardioprotector, normalizează metabolismul miocardului. Mecanismul de acţiune determină multiplele lui efecte farmacologice: creşte capacitatea de muncă, reduce simptomele suprasolicitării fizice şi intelectuale, activează imunitatea tisulară. În plus, meldoniul posedă acţiune tonizantă asupra sistemului nervos central.

Tenismena Maria Şarapova a anunţat, luni seară, într-o conferinţă de presă la Los Angeles, ca a fost depistată pozitiv în cadrul unui test antidoping care a avut loc în timpul turneului de Mare Şlem al Australiei din 2016. "Am luat prima dată substanţa în 2006, am avut mai multe probleme de sănătate în acea perioadă, aveam şi un deficit de magneziu. În plus, este un istoric familial de diabet. Am continuat să iau substanţa doar pentru că mă menţinea sănătoasă", a declarat Şarapova. Sportiva rusă a precizat că nu ştia faptul că Meldonium este o substanţă interzisă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici