Federaţia Internaţională de Tenis a admis contestaţia lui Ilie Năstase şi i-a redus sancţiunile după scandalul din meciul cu Anglia / Năstase: O victorie importantă. Eu mi-am învăţat lecţia în urma acestei experienţe

Ilie Năstase, asistat de firma de avocatură PeliFilip, a obţinut reducerea sancţiunilor impuse de Federaţia Internaţională de Tenis, anunţă casa de avocatură, prin intermediul unui comunicat remis Mediafax.

Share pe Facebook 2020 afişări

Ilie Năstase a obţinut reducerea sancţiunilor impuse de Federaţia Internaţională de Tenis

”Ieri, 6 februarie 2018, a fost emisă decizia asupra apelului formulat de către dl Ilie Năstase împotriva sancţiunilor care i-au fost aplicate de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) ca urmare a evenimentelor petrecute în timpul Barajului din Cupa Federaţiilor disputat la Constanţa în perioada 20-23 aprilie 2017.

În urma analizei acestui caz de către un Tribunal Independent au fost reduse ambele suspendări care i-au fost aplicate iniţial dlui Năstase în luna iulie 2017 de către completul intern de soluţionare din cadrul ITF, după cum urmează:

- interdicţia de a primi acces sau acreditări la competiţii organizate de ITF a fost redusă la aproape jumătate din durata iniţială (de la aprox. 20 de luni la 12 luni), această perioadă de suspendare urmând să expire în data de 23 aprilie 2018 (în aprox. 2 luni şi jumătate din acest moment);

- interdicţia de a exercita calităţi oficiale (incluzând calitatea de căpitan nejucător) în cadrul competiţiilor organizate de ITF a fost redusă cu aprox. 8 luni de zile, urmând să expire în data de 23 aprilie 2020 (în aprox. 2 ani din acest moment).

Dl Năstase va trebui să achite şi o amendă în cuantum de 20.000 USD.

Motivarea soluţiei Tribunalului Independent conţine, printre altele, următoarele concluzii:

- numai conduita dlui Năstase din timpul meciului dintre Sorana Cîrstea şi Johanna Konta poate fi calificată drept o încălcare de o gravitate ridicată a regulamentelor aplicabile;
- în schimb, conduita dlui Năstase a fost considerată drept o încălcare de gravitate medie în ceea ce priveşte interacţiunile cu reprezentanţii presei, respectiv încălcări de gravitate redusă în ceea ce priveşte comentariile sale cu privire la dna Serena Williams şi cele adresate dnei Anne Keothavong;
- dl Năstase nu este o persoană rasistă şi nici nu reiese că ar fi avut intenţii rasiste prin remarcile sale cu privire la copilul dnei Serena Williams.

De asemenea, în motivarea soluţiei asupra apelului formulat de către dl Ilie Năstase s-a concluzionat că suspendările care i-au fost aplicate acestuia vizează exclusiv competiţii organizate de ITF. Menţionăm că aceste competiţii includ Cupa Davis şi Cupa Federaţiilor (Fed Cup), dar nu vizează competiţiile din cadrul sezonului de tenis individual feminin şi masculin (turneele WTA şi ATP).

Apelul dlui Năstase a fost soluţionat de către un Tribunal Independent, având o componenţă internaţională, ce a fost constituit în baza regulamentelor ITF. Procedurile din cadrul acestui apel au durat aprox. 6 luni de zile şi au inclus audieri orale, organizate în luna decembrie 2017 la Londra, în cadrul cărora au fost audiaţi dl Ilie Năstase şi martori propuşi atât de acesta, cât şi de ITF.

Apărarea dlui Ilie Năstase a fost asigurată, încă de la iniţierea investigaţiei desfăşurate de ITF, de firma de avocatură PeliFilip. Echipa de proiect, coordonată de Cristina Filip (partner), a fost formată din avocaţii Mihnea Săraru (senior associate), Eliza Baias (senior associate), Ana Pantilica (associate) şi Carina Vermeşan (associate).

Pe durata procedurilor din apel, reprezentarea dlui Năstase a fost realizată de aceeaşi echipă din cadrul firmei PeliFilip în colaborare cu dna Jane Mulcahy (Queen’s Counsel) şi dl Tom Cleaver, avocaţi pledanţi specializaţi în dispute sportive, din cadrul Blackstone Chambers of Barristers.” se precizează în comunicatul remis Mediafax.

Ilie Năstase: Am obţinut o victorie importantă. Eu mi-am învăţat lecţia în urma acestei experienţe

Fostul căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a anunţat, miercuri, că a obţinut o victorie importantă şi că pedeapsa dictată de ITF împotriva sa i-a fost redusă până la 23 aprilie 2018.

"Sunt bucuros să vă anunţ că am obţinut o victorie importantă, chiar dacă nu totală, prin modul în care a fost soluţionat apelul pe care l-am formulat împotriva sancţiunilor care mi-au fost impuse de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Interdicţia de a primi acces sau acreditări la evenimente ITF a fost aproape înjumătăţită, astfel încât această suspendare va expira în curând, pe 23 aprilie 2018. De asemenea, Tribunalul Independent care a soluţionat apelul meu a confirmat că această suspendare vizează exclusiv turnee ITF (nota mea - precum Cupa Federaţiilor sau Cupa Davis), ceea ce înseamnă că nu se aplică turneelor ATP sau WTA. În plus, interdicţia de a îndeplini calităţi oficiale (precum funcţia de căpitan nejucător al echipei României din Cupa Federaţiilor) a fost redusă cu mai mult de 8 luni", a scris Năstase, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Fostul mare tenismen, ajuns la 71 de ani, este bucuros că Tribunalul Independent a înţeles că nu este o persoană rasistă şi spune că a avut de învăţat din această experienţă.

"Sunt de asemenea bucuros să constat că Tribunalul Independent care a soluţionat acest caz a concluzionat atât faptul că nu sunt o persoană rasistă, cât şi faptul că vorbele mele cu privire la copilul doamnei Serena Williams nu au avut la bază intenţii rasiste. Această soluţie a Tribunalului Independent este departe de sancţiunea propusă de arbitrul principal al Barajului din Cupa Federaţiilor organizat anul trecut la Constanţa (suspendarea mea pe viaţă) şi de interdicţiile solicitate iniţial de către ITF (o suspendare de până la 10 ani), dar este mai blândă şi decât decizia completului intern de soluţionare din cadrul ITF. Eu mi-am învăţat lecţia în urma acestei experienţe, însă sper ca acum să înţeleagă şi dânşii că m-au tratat exagerat", a adăugat fostul sportiv.

Ilie Năstase a precizat că nu va participa la întâlnirea România - Canada, de la Cluj-Napoca: "Întrucât voi respecta această soluţie a Tribunalului Independent, nu voi participa la meciurile pe care echipa României le va susţine în acest weekend în Cupa Federaţiilor. Le urez însă succes fetelor, iar în aproximativ două luni voi putea să fiu din nou alături de ele şi în tribună. În considerarea deciziei Tribunalului Independent, sunt încrezător că nu vor mai exista motive pentru care să îmi fie refuzate accesul sau acreditarea la marile competiţii ATP şi WTA din acest an, precum Turneul de la Madrid, Roland Garros sau Wimbledon, dar nici la turneul WTA de la Bucureşti".

Năstase a mai menţionat, în final, că este fericit că va lua parte din nou, din tribună, la meciuri de tenis: "Astfel, sunt fericit că urmează să trăiesc din nou, din tribună, spiritul marilor competiţii de tenis. Mi-am dedicat întreaga viaţă acestui sport şi cred că sunt îndreptăţit să continui să iau parte la acest fenomen. La acest moment nu voi mai oferi comentarii cu privire la acest subiect. Detaliile cu privire la conţinutul soluţiei Tribunalului Independent le vor oferi avocaţii mei, cărora le mulţumesc pentru ajutorul acordat în susţinerea cazului meu".

Iniţial, Ilie Năstase a fost suspendat de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) până pe 31 decembrie 2020, în urma incidentelor de la meciul dintre România şi Marea Britanie, din Fed Cup. Căpitanul nejucător al echipei României, de la acea vreme, a avut un conflict cu jucătoarea Johanna Konta şi Anne Keothavong, căpitanul nejucător al Marii Britanii, în timpul confruntării de la Mamaia.

De altfel, înaintea meciului dintre România şi Marea Britanie, în timpul unei conferinţe de presă, Ilie Năstase a făcut o remarcă despre copilul nenăscut al jucătoarei americane Serena Williams. "Să vedem ce culoare va avea copilul... Ciocolată cu lapte?", a afirmat Năstase.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ILIE NĂSTASE ,
FEDERAŢIA INTERNAŢIONALĂ DE TENIS ,
SANCŢIUNI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.