Federer a pierdut dramatic finala de la Indian Wells, după ce a ratat trei mingi de meci

Juan Martin Del Potro (Argentina, 6 ATP) şi-a câştigat renumele de naş al lui Roger Federer (Elveţia, 1 ATP), după ce l-a învins duminică seară pentru a 7-a oară în carieră pe cel mai mare tenismen din toate timpurile.

1470 afișări
Imaginea articolului Federer a pierdut dramatic finala de la Indian Wells, după ce a ratat trei mingi de meci

Federer a ratat câştigarea celui de-al treilea titlu consecutiv în circuit, după ce triumfase la Australian Open şi Rotterdam, cedând cu 4-6, 7-6(8), 6-7(2) finala turneului Masters de la Indian Wells. Elveţianul a părut mai nervos ca niciodată în faţa unui Del Potro care a jucat la un nivel extraordinar. Roger a fost frustrat inclusiv după duelul disputat în California, ţinând cont că a ratat trei mingi de meci pe propriul serviciu la scorul de 5-4 în decisiv.

Juan a reuşit un rebreak miraculos, defilând apoi în tie-break-ul decisivului. El a obţinut a 7-a victorie în faţa liderului mondial, însă Federer conduce în continuare detaşat în meciurile directe cu Del Potro, scor 18-7. Finala de la Indian Wells, în care "Turnul din Tandil" a pus capăt invincibilităţii lui Roger în 2018, a durat două ore şi 45 de minute. Juan Martin Del Potro a fost recompensat cu 1,3 milioane de dolari pentru performanţa sa.

Mă simt puţin dezamăgit pentru că am ratat o mare oportunitate. Aş vrea să joc acel tie-break din nou, pentru că nu ştiu ce naiba s-a întâmplat acolo", a declarat Federer după tensionatul meci, în care ambii jucători s-au certat cu arbitrul Fergus Murphy. Roger a izbucnit la adresa arbitrului după o decizie controversată, confirmată totuşi de Hawk-Eye, în timp ce adversarul său a fost deranjat din cauză că spectatorii nu sunt avertizaţi deşi fac zgomot în timp ce el serveşte.

TITLURILE ZILEI

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici