Federer de pe locul 29 pe 5. Cum funcţionează clasamentul ATP de pandemie

  • ATP a îngheţat punctele câştigate în perioada martie 2019 - decembrie 2020
  • Clasamentul actual se bazează pe cele mai bune 18 rezultate din ultimele 22 de luni
  • Conform vechiului regulament, Federer ar fi trebuit să ocupe locul 29 în loc de 5
126 afișări
Imaginea articolului Federer de pe locul 29 pe 5. Cum funcţionează clasamentul ATP de pandemie

Federer de pe locul 29 pe 5. Cum funcţionează clasamentul ATP de pandemie

Vicepreşedintele Federaţiei Germane de Tenis, Dirk Hordorff, îl acuză pe Roger Federer că schimbă regulile din tenis în favoarea lui.

El spune că tenismenul elveţian şi-a folosit poziţia din consiliul jucătorilor ATP ca să stabilească un nou sistem de clasare a jucătorilor în pandemiei.

În perioada în care sportivii au stat pe tuşă, ATP a decis îngheţarea punctelor câştigate în ultimele 22 de luni, faţă de 12, aşa cum se întâmplă de obicei. 

Astfel, cei care n-au jucat deloc în 2020 n-au coborât în clasament.

DIRK HORDORFF - Vicepreşedintele Federaţiei Germane de Tenis: Fără modifacarea clasamentului, Roger Federer n-ar fi nici măcar în top 50, cu atât mai puţin în top 10. Cine a profitat cel mai mult de turneele care au fost cu mai mult timp în urmă? Cine a profitat de cele 19 turnee? De 19 turnee, pe o perioadă de 2 ani.” 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici