FIFA, somată să studieze dacă leziunile cerebrale ale fotbaliştilor au legătură cu loviturile la cap

Federaţia Engleză de Fotbal va înainta o cerere către FIFA cu scopul de a investiga dacă foştii jucători de fotbal suferă leziuni ale creierului, care pot duce la demenţă, din pricina unor leziuni ale creierului venite ca urmare a loviturilor la cap, informează Associated Press.

1118 afișări
Imaginea articolului FIFA, somată să studieze dacă leziunile cerebrale ale fotbaliştilor au legătură cu loviturile la cap

FIFA, somată să studieze dacă leziunile cerebrale ale fotbaliştilor au legătură cu loviturile la cap (Imagine: Hepta/ Mediafax Foto)

Trei membri ai echipei cu care Anglia a câştigat Campionatul Mondial din 1966, Martin Peters, Nobby Stiles şi Ray Wilson suferă de Alzheimei, o boală care afectează memoria, conform anunţului făcut de familiile acestora cotidianului britanic Daily Mirror. Preocupările legate de leziunile la nivel cerebral au fost declanşate după o campanie a familiei fostului atacant al Angliei, Jeff Astle, după decesul acestuia, din 2002, pus pe seama acestui fapt.

Ian Beasley, medicul federaţiei engleze, solicită asistenţă din partea forului mondial pentru a descoperi dacă există afecţiuni ale sănătăţii, pe termen lung, din pricina loviturilor la cap ale fotbalişti, caz în care actuala generaţie va trebui înştiinţată în acest sens.

"Vom încerca să luăm legătura cu cei de la FIFA pentru a vedea dacă ne vor acorda sprijin în rezolvarea acestei probleme. Trebuie să aflăm dacă riscurile afecţiunilor cerebrale sunt mai frecvente la fotbaliştii profesionişti. Încercăm să aflăm dacă există o legătură între fotbalişti şi această degradare a memoriei pe termen lung", a declarat Beasley pentru Associated Press.

Medicul doreşte ca cercetătorii să evaluează dacă severitatea oricărei leziuni a creierului depinde de poziţia în care respectivul fotbalist a jucat, căt de multe meciuri şi la ce nivel. "Sperăm ca FIFA să ne ajute, într-un fel sau altul. Aceasta este o problemă de sănătate, iar în cele din urmă, despre asta e vorba în sport. Există posibilitatea ca în continuare oamenii să vrea să fie fotbalişti profesionişti, dar noi ne facem datoria de a-i anunţa la ce pericole sunt expuşi", a încheiat Beasley pentru sursa citată.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici