FINALA LIGII EUROPA - Ambasada Spaniei la Bucureşti: Nu s-au înregistrat incidente între suporteri

Până în prezent nu s-au înregistrat incidente între suporterii echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao sosiţi în România pentru finala Ligii Europa, precizează Ambasada Spaniei la Bucureşti răspunzând unei solicitări formulate de agenţia MEDIAFAX.

252 afișări
Imaginea articolului FINALA LIGII EUROPA - Ambasada Spaniei la Bucureşti: Nu s-au înregistrat incidente între suporteri

FINALA LIGII EUROPA - Ambasada Spaniei la Bucureşti: Nu s-au înregistrat incidente între suporteri (Imagine: Marius Coman/Mediafax Foto)

"Ambasada Spaniei nu deţine date concrete privind numărul cetăţenilor spanioli care au sosit sau vor sosi la Bucureşti pentru a asista la meciul de pe Arena Naţională, dar se apreciază că numărul suporterilor prezenţi se ridică la aproximativ 30.000. Până în prezent nu s-au înregistrat incidente legate de sosirea şi prezenţa suporterilor în Bucureşti", se arată în răspunsul Ambasadei.

De asemenea, Ambasada Spaniei a comunicat faptul că Alteţa Sa Regală Prinţul de Asturias, Felipe de Borbon y Grecia, care se va afla la Bucureşti pentru a asista la finala Ligii Europa nu va fi însoţit de nicun alt membru al Casei Regale spaniole. Cupa Ligii Europa va fi înmanată echipei câştigătoare de către preşedintele UEFA, Michel Platini, în prezenţa Prinţului Felipe, care va saluta cele două echipe.

Finala Ligii Europa, dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, este programată în această seară, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti, fiind transmisă în direct de Pro TV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici