Florin Bratu: Singurul salariu bun pentru România care există la Dinamo este al lui Gomelt

Mircea Rednic "a deschis cutia Pandorei" la Dinamo, în momentul în care a vorbit despre "jucătorul care ia 155.000 de euro pe sezon fără să aibă vreo obligaţie. El ia aceşti banii doar ca să se antreneze, nu contează că echipa câştigă sau că pierde".

226 afișări
Imaginea articolului Florin Bratu: Singurul salariu bun pentru România care există la Dinamo este al lui Gomelt

Florin Bratu: Singurul salariu bun pentru România care există la Dinamo este al lui Gomelt

Actualul antrenor din Ştefan cel Mare nu a spus şi numele fotbalistului care câştigă cei mai mulţi bani, însă, la Digi Sport, Florin Bratu a divulgat numele jucătorului, este vorba de croatul Tomislav Gomelt:

"Singurul salariu bun pentru România care există la Dinamo este al lui Gomelt. Gomelt avea şi o carte de vizită bună şi e un fotbalist bun. Fusese şi în România, mie mi-a plăcut foarte mult şi, într-adevăr, el avea un salariu mare. Are şi o vârstă bună, să nu uităm, Gomelt are 23 de ani, doar 23 de ani. Poate fi un produs vandabil pentru Dinamo în perspectivă şi cred că poate fi dacă Dinamo va lua o decizie înţeleaptă de a-l ţine pe acest jucător şi de a-l folosi. L-am văzut cu Craiova făcând un meci extraordinar".

Tomislav Gomelt a ajuns la Tottenham în anul 2012. Un an mai târziu a fost împrumutat la Espanyol Barcelona B, apoi a mai evoluat la echipele Antwerp (2013-2014) şi la Bari. Croatul a semnat cu echipa din Italia (Bari) în 2015, an în care a ajuns sub formă de împrumut în Liga I la CFR Cluj, unde a jucat în sezoanele 2015-2016 şi 2016-2017. A adunat 34 de meciuri şi două goluri în Liga 1.

După plecarea din Gruia, Gomelt s-a despărţit de Bari şi s-a dus în ţara natală, la Rijeka, însă nu a reuşit să se impună şi a fost împrumutat o jumătate de sezon la Lorca.

La Dinamo a ajuns în vara anului 2018.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici