Florin Costea va fi supus vineri unei intervenţii chirurgicale

Atacantul Universitaţii Craiova, Florin Costea, care s-a accidentat în jocul cu Poli Iaşi şi a fost diagnosticat cu ruptură a ligamentelor încrucişate şi colaterale la genunchiul stâng, va fi supus, vineri, unei operaţii la spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, la doctorul Doru Filipescu.

Florin Costea va fi supus vineri unei intervenţii chirurgicale (Imagine: Bogdan Danescu/Mediafax Foto)

Costea va fi operat de acelaşi medic la care în martie 2006 a suferit o intervenţie chirurgicală pentru acelaşi tip de leziune suferită la piciorul drept, iar perioada de indisponibilitate a fost în acel caz de şase luni.

Flroin Costea a efectuat, marţi, testele medical la spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, perioada estimată de indisponibilitate în aceast caz fiind de opt luni. Costea a fost însoţit de directorul sportiv al echipei oltene, Silvian Cristescu, iar la finalul testelor medicale atacantul Universităţii Craiova a plecat spre Râmnicu Vâlcea.

Echipa Universitatea Craiova a învins, duminică, la Drobeta Turnu-Severin, formaţia Politehnica Iaşi, scor 2-1 (0-0), într-un meci din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I. În minutul 43, Florin Costea a părăsit terenul, accidentat, după ce a suferit o entorsă la genunchiul stâng, în urma unui atac al portarului Brăneţ, în careul ieşenilor.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
FOTBAL ,
COSTEA ,
OPERAŢIE ,
florin costea accidentare ,
costea accidentare ,
florin costea
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa