Fost oficial al ŢSKA Sofia: Un pacient, Andone, a părăsit deja spitalul de nebuni care e clubul ŢSKA

Directorul sportiv şi tehnic al clubului ŢSKA Sofia, Atanas Karaivanov, a demisionat din funcţiile pe care le ocupa la gruparea bulgară, pe care a descris-o ca "un spital de nebuni", din care a mai plecat "un pacient", antrenorul Ioan Andone, informează cotidianul Dnevnik, citat de sofiaecho.com.

27 afișări
Imaginea articolului Fost oficial al ŢSKA Sofia: Un pacient, Andone, a părăsit deja spitalul de nebuni care e clubul ŢSKA

Fost oficial al ŢSKA Sofia: Un pacient, Andone (Foto), a părăsit deja spitalul de nebuni care e clubul ŢSKA (Imagine: Walter Schmidt/Mediafax Foto)

"Am vrut mereu să lucreze într-un club de fotbal, am ajuns într-o fermă amuzantă. De două luni, oamenii au mers în cercuri aici, repetând ca şi cum ar fi în transă: ŢSKA, banii, ŢSKA, banii. Aceasta nu este ŢSKA Sofia. Am sentimentul că proprietarul clubului (n.r. - Dimitar Borisov) nu este altceva decât un psihiatru. Un pacient, un român numit Ioan Andone (n.r. - fostul antrenor principal al echipei ŢSKA ) şi-a primit deja banii şi a părăsit acest spital de nebuni", a precizat Karaivanov ziarului bulgar.

Karaivanov a fost numit în funcţie la ŢSKA Sofia, în iarnă, la puţin timp după sosirea la echipă a tehnicianului român Ioan Andone, dar a plecat după doar trei luni.

Andone şi-a rezilitat contractul cu formaţia ŢSKA Sofia, la 30 martie, de la acea dată antrenor interimar al echipei fiind fostul secund Adalbert Zafirov. La doar o zi după plecarea de pe banca tehnică a echipei bulgare, Ioan Andone a semnat cu Rapid Bucureşti un contract până la sfârşitul acestui sezon, cu drept de prelungire pe încă trei ani.

Potrivit site-ului sofiaecho.com, tensiunea la ŢSKA este în creştere din cauza faptului că gruparea sofiotă are mari problemele financiare, rezultând întârzieri ale plăţilor salariilor jucătorilor şi oficialilor. Acest lucru ar putea să fi contribuit la decizia de plecare a lui Andone şi cu siguranţă pare că a afectat şi hotărârea lui Karaivanov.

La formaţia sofiotă evoluează atacantul român Daniel Pancu şi mijlocaşul Florentin Petre.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici