FOTO Handbal pe zăpadă la -13 grade: HC Illusion şi M Power campioanele primei ediţii

O competiţie de handbal pe zăpadă, după regulile handbalului pe nisip a avut loc sâmbătă, în premieră pentru România, în complexul montan Turist Şuior, cu participarea a 9 echipe din ţară.

647 afișări
Imaginea articolului FOTO Handbal pe zăpadă la -13 grade: HC Illusion şi M Power campioanele primei ediţii

Baia Mare Snow Handball Challenge şi-a desemnat campionii, sâmbătă, în complexul montan Turist Şuior, pe un soare cu dinţi şi temperaturi ce au ajuns la -13 grade.

Prima ediţie a competiţiei a adunat la start 4 echipe feminine şi 5 masculine, din Baia Mare, Arad şi Timişoara. Meciurile pe zăpadă s-au jucat după aceleaşi reguli ca şi cele de la handbalul pe nisip şi au venit ca o continuare a celor 4 turnee de beachhandball organizate în ultimii ani la Baia Mare de echipa condusă de fostul handbalist şi campion naţional cu Minaur Baia Mare, Tudor Marta.

Acesta a declarat, pentru MEDIAFAX, că experienţele trăite în Centrul Vechi din Baia Mare, în cadrul Baia Mare Beach Handball Challenge, competiţia de handbal pe nisip care a mutat plaja la
munte, l-au determinat să se gândească şi la un eveniment pe timp de iarnă.

„Ştiind că în alte ţări au mai fost evenimente de handbal pe zapadă, ne-am mobilizat şi am trecut de la o extremă la alta, adică de la evenimente organizate pe nisip, la +30 grade, la unul desfăşurat pe zăpadă, la -13 grade. Ţinând cont şi de situaţia dificilă, creată de pandemie, am „fugit” la munte. Interesul a fost extrem de ridicat din partea echipelor şi asta ne încurajează să ne gândim şi la o ediţie următoare de handbal pe zapadă. Sunt fericit că am reuşit să facem faţă rigorilor necesare pentru desfăşurarea unei competiţii sportive în această perioadă”, a declarat cel care a reuşit să organizeze pentru prima dată în România un campionat european de beachhandball, în vara anului 2019.

Competiţia masculină a fost câştigată de echipa băimăreană HC Illusion, care a îmvins în finală, la capătul unui meci dramatic, decis la aruncări de departajare, pe Golden Boys Merasport.

A treia treaptă a podiumului a fost ocupată de Silver Boys, care a învins în finala mică pe CS Inoan Arad.

„Noi am participat la acest turneu cu gândul de a câstiga, dar şi de a ne distra şi ne-a făcut plăcere să putem face parte dintr-un astfel de eveniment, având în vedere că e pe zapadă şi nu cum eram obişnuiţi, pe nisip”, a mai declarat Adrian Maroşan, căpitanul de echipă al campionilor.

Handbalistele de la M Power Baia Mare sunt campioanele primei ediţii, la feminin. Acestea au învins categoric în finală o altă echipă băimăreană, All Stars. Finala mică a fost câştigată de CS Leu Giarmata, care a trecut cu 2-0 de CS Inoan Arad.

Echipa câştigătoare este alcătuită în mare parte din handbaliste care au câştigat titlul de vicecampioane naţionale la beachhandball în 2019, cu CS Marta Baia Mare.

„Mă bucur pentru fetele noastre, au reuşit să demonstreze că atât pe nisip cât şi pe zăpadă sunt imbatabile. Le felicit şi pe ele cât şi pe toţi participanţii care au îndurat frigul din drag pentru acest
frumos sport”, a spus, pentru MEDIAFAX,, Ioana Marta, antrenoarea echipei.

Organizatorii evenimentului au luat toate măsurile impuse de pandemia de Covid-19, inclusiv testarea tuturor sportivilor înainte de competiţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici