Franţa a învins Germania, scor 2-0, într-un meci amical marcat de explozii în zona Stade de France - VIDEO

Două explozii s-au produs, vineri seară, în zona stadionului Stade de France, unde se desfăşura un meci amical între reprezentativele Franţei şi Germaniei. Meciul nu a fost întrerupt, deşi explozile s-au auzit şi pe stadion. Partida a fost câştigată de Franţa cu scorul de 2-0.

1735 afișări

Preşedintele Francois Hollande, care asista la joc, a fost evacuat de serviciile de securitate.

Potrivit presei franceze, exploziile s-au auzit în timpul primei reprize. În paralel cu exploziile din zona Stade de France, au fost semnalate cel puţin trei incidente armate în zonele Fontaine au Roi, Charonne şi Bataclan. Conform unor surse din cadrul Poliţiei, cel puţin 26 de persoane au murit.

După meci, spectatorii au intrat pe peluza arenei franceze, ei nefiind lăsaţi să părăsească stadionul.

Pe de altă parte, vineri dimineaţă hotelul din Paris în care a fost cazată naţionala Germaniei în vederea amicalului cu Franţa a fost evacuat din cauza unei alarme cu bombă. După un control, s-a constatat că alarma era falsă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici