Gabi Balint l-a acuzat pe Gigi Becali că şi-a bătut joc de Steaua

Fostul internaţional Gabi Balint l-a acuzat, duminică, printr-o scrisoare deschisă, pe finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, că şi-a bătut joc de clubul din Bulevardul Ghencea, informează ediţia online a cotidianului ProSport.

28 afișări
Imaginea articolului Gabi Balint l-a acuzat pe Gigi Becali că şi-a bătut joc de Steaua

Gabi Balint l-a acuzat pe Gigi Becali că şi-a bătut joc de Steaua (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

Iată scrisoarea deschisă a fostului atacant al Stelei, Gabi Balint:

"Unui om fără viitor la Steaua,

După 9 ani petrecuţi cu rezultate remarcabile la Steaua, am avut "nesăbuinţa" să-mi exprim părerea asupra modului în care conduci acest club. Am făcut-o din următoarele considerente

1. Imaginea Stelei, cel mai popular şi galonat club din România, a avut şi continuă să aibă de suferit

2. Capacitatea ta managerială este îndoielnică: viziune zero, strategie zero

3. Relaţia ta cu toată suflarea stelistă este una dictatorială, arătând tuturor un dispreţ evident

4. Ai jignit şi umilit suporterii, fostele glorii, jucătorii şi antrenorii pe care i-ai condus de când ai preluat echipa

5. Ai reuşit să alungi din club toţi oamenii de valoare, cu personalitate, care au îndrăznit să te contrazică

Ţinând cont de aceste argumente, îmi menţin părerea că Steaua nu are niciun viitor alături de tine, cum nici tu nu mai ai viitor alături de Steaua.

Evident că mi-ai taxat îndrăzneala printr-un stil suburban, caracteristic ţie, făcând aluzie la orientarea mea sexuală. Sunt nevoit să te dezamăgesc: în decursul vieţii mele nu m-am simţit atras decât de femei. Un bun creştin ar trebui să ia în considerare urmările negative pe care afirmaţiile tale total nefondate le pot avea asupra familiei mele, în mod deosebit asupra copilului meu. Eu te-am privit cu compasiune în momentele încătuşării tale gândindu-mă la mama, soţia şi fetele tale…

Să te ajute Dumnezeu!

Gabi Balint, un om cu trecut la Steaua:

5 titluri de campion şi 3 Cupe ale României

Câştigător al Cupei Campionilor şi a Supercupei Europei

Golgheter al Romaniei în ediţia 1989-90

265 de meciuri jucate şi 69 de goluri marcate".

Suporterii echipei Steaua se află în conflict cu finanţatorul Gigi Becali şi îl contestă pe acesta la fiecare meci de pe teren propriu, din cauza modului în care acesta a decis să îi înlăture de la conducerea băncii tehnice pe antrenorii Gheorghe Hagi, Marius Lăcătuş, Dorinel Munteanu şi Cristiano Bergodi. Fanii cer la fiecare meci plecarea lui Becali de la conducerea Stelei, considerând că finanţatorul şi-a bătut joc de simbolurile clubului.

De asemenea, Becali a fost criticat şi de foste glorii steliste pentru modul în care conduce clubul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici