Gaţu: "În 98, MApN a cedat tot patrimoniul Stelei. Inclusiv folosirea nelimitată a stadionului! "

Cristian Gaţu, preşedinte al CSA în momentul în care secţia de fotbal a ieşit de sub sfera de influenţă a MApN, susţine că actuala echipă este aceea care deţine palmaresul şi tradiţia Stelei

922 afișări
Imaginea articolului Gaţu: "În 98, MApN a cedat tot patrimoniul Stelei. Inclusiv folosirea nelimitată a stadionului! "

Gaţu: "În 98, MApN a cedat tot patrimoniul Stelei. Inclusiv folosirea nelimitată a stadionului! " (Imagine: Vlad Chirea/ Arhiva Mediafax Foto)

Acesta şi-a exprimat poziţia în cadrul conflictului dintre cele două părţi, într-un interviu acordat pentru Evenimentul Zilei. Fostul mare handbalist al României consideră că actuala echipă este aceea care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 şi spune că Armata nu are forţa financiară pentru a susţine un club de fotbal.

"În 1998 am fost informaţi de FRF că trebuie să rupem legăturile cu MApN, pentru că FIFA şi UEFA interziceau ca echipele să aparţină de un minister. Eu m-am ocupat de tot ceea ce a însemnat această rupere. Am înfiinţat o organizaţie non-profit, AS FC Steaua Bucureşti, iar MApN a cedat tot patrimoniul Stelei. Inclusiv folosirea pe durată nelimitată a stadionului. Sunt dezamăgit de această situaţie. Steaua lui Gigi Becali este aceeaşi care a fost tot timpul. Este aceeaşi cu echipa care a câştigat Cupa Campionilor. Nu ştiu ce se urmăreşte acum. În plus, Armata nu are bani pentru a susţine echipa de fotbal", a declarat Gaţu, într-un interviu acordat pentru Evenimentul Zilei.

TITLURILE ZILEI

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici