George Puşcaş este dorit cu insistenţă de Galatasaray, după ce a făcut senzaţie la Campionatul European U21/ SUMA pe care o vor plăti turcii

George Puşcaş (23 de ani) a făcut senzaţie la Campionatul European U21, iar acum se văd şi rezultatele pe plan personal. Atacantul este pe lista cluburilor mari din Europa, dar cea mai insistentă este Galatasaray.

314 afișări
Imaginea articolului George Puşcaş este dorit cu insistenţă de Galatasaray, după ce a făcut senzaţie la Campionatul European U21/ SUMA pe care o vor plăti turcii

George Puşcaş este dorit cu insistenţă de Galatasaray

Turcii au trimis scouteri să-l urmărească pe Puşcaş în Italia şi se pare că Fatih Terim a rămas impresionat de raportul oamenilor săi. Şi-a dat acceptul, iar cei din conducere pot demara negocierile cu Palermo. Ianis Hagi s-a aflat şi el în vederile turcilor. Negocierile cu Viitorul s-au oprit când a venit vorba de suma de transfer. ”Regele” a cerut 10 milioane de euro, notează site-ul fotomac.com.

Palermo are probleme mari după ce Federaţia Italiană de Fotbal a găsit nereguli financiare. În sezonul următor clubul italian va avea un buget mult redus, astfel că va fi nevoit să renunţe la mai mulţi jucători, pentru a face economie cu salariile. Presa din zonă scria că nu îşi va mai permite să ţină cei mai buni jucători şi va renunţa la mulţi dintre ei.

Cum George Puşcaş a fost unul dintre oamenii de bază în sezonul recent încheiat, iar evoluţiile sale au impresionat şi au atras atenţia mai multor cluburi din Europa, este printre cei vizaţi. De altfel, jurnaliştii turci notau că va fi lăsat să plece pentru o sumă care se ridică la 3.3 milioane de euro, aceeaşi pentru care Puşcaş a fost cumpărat de la Inter în vara trecută.

Statisticile lui Puşcaş în acest sezon la echipa de club: 33 de meciuri, 9 goluri şi 3 pase decisive.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici