Geraldo şi-a prelungit contractul cu Petrolul până în 2015

FC Petrolul Ploieşti a anunţat că fundaşul portughez Geraldo Alves şi-a prelungit înţelegerea cu gruparea prahoveană, scadentă la mijlocul acestui an, el semnând un nou contract valabil până în vara anului 2015.

85 afișări
Imaginea articolului Geraldo şi-a prelungit contractul cu Petrolul până în 2015

Geraldo Alves (Imagine: Laurenţiu Mich / Mediafax Foto)

"Conducerea, antrenorii, colegii şi, nu în ultimul rând, suporterii m-au făcut să-mi doresc să rămân. E o armonie incredibilă la echipă şi e foarte greu să pleci în altă parte. Aici e altceva, sunt toate condiţiile pentru a face performanţă şi mi-a fost foarte uşor să iau această decizie. Mă bucur mult că voi continua la Ploieşti şi ţin să le mulţumesc tuturor celor care au încredere în mine. În decizia mea de a rămâne a contat foarte mult şi susţinerea incredibilă a fanilor. Îi aşteaptăm în continuare la stadion, alături de ei suntem şi mai puternici. Este un an deosebit pentru clubul nostru, implineşte 90 de ani de istorie, şi sperăm ca împreună să sărbătorim, din nou, câştigarea unui trofeu. Le mulţumim pentru ataşamentul lor şi îi simţim aproape tot timpul. Hai, Petrolul!", a declarat Geraldo pentru site-ul oficial al clubului prahovean.

În vârstă de 33 de ani, fundaşul central nu exclude posibilitatea de a-şi încheia cariera în tricoul "lupilor". "Totul depinde de organismul meu şi de dorinţa conducerii. Eu îmi doresc să mai joc atât cât pot, mai am forţă şi voi continua pe teren. Mă gândesc, e o variantă să mă retrag chiar de la Petrolul, vom vedea după ce îmi voi duce la bun sfârşit şi acest contract", a declarat Geraldo, căruia i-ar plăcea să lucreze ca antrenor la grupele de copii şi juniori după ce va renunţa la fotbalul de performanţă: "Nu mă văd antrenor principal la o echipă de seniori, mai repede vreau să pregătesc copiii, e incredibil să lucrezi cu minţile unor fotbalişti tineri. Mai întâi, trebuie să fac o şcoală de specialitate, până acum n-am prea avut timp, am pus fotbalul înainte de toate".

Pe de altă parte, fotbalistul a afirmat că înţelege perfect strategia clubului de a vinde unii dintre jucători: "Din păcate, Petrolul nu are puterea financiară de a-şi păstra foarte mult timp cei mai buni jucători, dar asta nu înseamnă că nu e există stabilitate din acest punct de vedere. Fotbaliştii vor să câştige din ce în ce mai mulţi bani, e firesc, iar ofertele venite au fost foarte bune atât pentru ei, cât şi pentru club. Petrolul este un club în construcţie, iar dacă vrea să fie puternic şi în viitor atunci asta e cea mai bună strategie, să promoveze jucători, după care să-i vândă şi să meargă mai departe. Toate echipele cu bugete mici sunt obligate să facă acest lucru".

În legătură cu plecarea lui Hamza Younes, Geraldo a declarat că oficialii prahoveni nu puteau ţine un jucător care voia să plece. "A fost un jucător important pentru noi şi ştiu că toată lumea l-a iubit la Ploieşti. Şi pentru că l-au iubit atât de mult, fanii trebuie să-l înţeleagă, s-a dus să câştige mai bine, era greu să refuze o asemenea ofertă. Clubul nu trebuie condamnat pentru asta, n-a făcut decât să îi respecte dorinţa, nu putea ţine un fotbalist împotriva voinţei lui", a comentat Geraldo Alves.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici