Gheorghe Hagi: Vând acţiuni la club, nu întreg clubul Viitorul. Ne vom axa în continuare pe academie

Gheorghe Hagi a declarat, vineri, că se află în căutarea unor investitori pentru clubul Viitorul şi a precizat că strategia va rămâne aceea de a promova tinerii jucători. Fostul internaţional spune că a luat această decizie din dorinţa de a antrena o mare echipă a Europei.

562 afișări
Imaginea articolului Gheorghe Hagi: Vând acţiuni la club, nu întreg clubul Viitorul. Ne vom axa în continuare pe academie

Gheorghe Hagi: Vând acţiuni la club, nu întreg clubul. Ne vom axa în continuare pe academie

"Vând acţiuni la club, nu clubul întreg. Am dus-o până într-un punct, dar acum încercăm să cooptăm parteneri. Cred foarte mult în munca în echipă. Nu ne vom schimba însă, ne vom axa în continuare pe Academie

Într-o zi o să plec de aici. Am şi eu nevoie de-o provocare. Vreau să antrenez un club mare şi o echipă naţională", a afirmat Hagi, într-o conferinţă de presă.

Directorul general al clubului constănţean, Cristian Bivolaru, a anunţat la ProSport LIVE că Hagi ar fi dispus să cedeze chiar şi pachetul majoritar de acţiuni, deoarece Viitorul trebuie să treacă la următorul nivel.

Hagi a fondat clubul Viitorul în 2009 şi anul trecut a reuşit să câştige titlul de campion al Ligii 1.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici